Situație „explozivă” la UPU Ploiești. Medicii revoltați au trimis un protest scris

Data publicării:
intrarea upu de la spitalul judetean ploiesti
Intrarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. Foto: captură TV

Medici lipsă, spațiu insuficient, dotări puține. Sunt motivele care i-au făcut pe medicii Unității de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Ploiești să se revolte. E o  situație pe care chiar medicii o numesc „explozivă”: 12 medici consultă zilnic peste 250 de pacienți, iar spațiul în care pacienții așteaptă rezultatele testelor Covid are, deseori, capacitatea depășită și de trei ori.

Prima dată, medicii de la UPU au trimis un protest scris la DSP Prahova. Cadrele medicale spun că spațiul UPU pentru primirea suspecților Covid este mult prea mic, că unitatea nu are specialiști, alocație de hrană și nici buget pentru medicamente. Personalul este insuficient, iar lipsa aparaturii îi face pe cei bănuiți că ar fi infectați să aștepte chiar și peste trei zile un diagnostic și un loc într-un spital de profil. Într-un spațiu proiectat pentru 17 persoane ajung uneori să aștepte și 50 de pacienți suspecți de covid.

Pe fondul lipsei de personal, la UPU Ploiești au fost detașați doi medici din organigrama Spitalului Covid de la Câmpina. Ca urmare, acum, spitalul de la Câmpina a rămas cu ture fără medic de gardă la UPU. În plus, cei doi specialiști detașați au intrat în concediu, așa că nici la Ploiești nu s-a rezolvat, de fapt, problema.

Situația a ajuns și la urechile ministrului sănătății, Nelu Tătaru, după ce în urmă cu câteva zile la unitatea medicală a fost, pentru a face o evaluare, un reprezentant al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Nelu Tătaru spune că soluția ar fi ca și celelalte spitale din județul Prahova să își creeze izolatoare pentru pacienții suspecți care așteaptă diagnosticul, iar asimptomaticii să fie testați acasă. Nu în ultimul rând, se va recurge inclusiv la detașări din alte județe, pentru a acoperi deficitul de personal.

De la începutul pandemiei, aproape 4.400 de persoane au fost diagnosticate cu Covid în județul Prahova, iar 145 de pacienți au murit de această boală.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...