Scandal la Spitalul Municipal din Vulcan, judeţul Hunedoara. Patru tineri care au ajuns la Urgenţă, răniţi după ce s-au bătut într-un bar, au devenit agresivi cu personalul medical dar şi cu alți pacienți. Bătăuşii s-au calmat abia când la spital au ajuns poliţiştii şi jandarmii.
De gardă în acea seara erau o doctoriță, o asistentă și o infirmieră. Toate au fost agresate verbal și amenințate, dar de frica agresorilor, despre care spun că sunt recidiviști, au refuzat să depună plângere.
Chiar și așa, cei patru tineri s-au ales cu dosare penale pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, iar unul dintre ei este cercetat și pentru loviri și alte violențe. Pentru faptele lor, tinerii riscă între trei luni şi doi ani de închisoare.
Angajații spitalului din Vulcan spun că nu este prima dată când se confruntă cu pacienți recalcitranți și violenți.
Pentru a-și proteja familiile, cadrele medicale refuză să vorbească despre aceste incidente, să depună plângeri sau să îi înfrunte direct pe agresori.