Șase pacienți cu COVID-19 în stare gravă, transferați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară

Data publicării:
Aeronavă Spartan pe pistă.
Șase pacienți cu COVID-19 în stare gravă, transferați de la București la Târgu Mureș cu o aeronavă militară.

Șase pacienți infectați cu SARS-CoV-2 sunt transportați, marți seara, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, de la București la Târgu Mureș, potrivit Mediafax.

Aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, are o o misiune de transport umanitar, pe ruta București-Târgu Mureș.

La Târgu Mureș sunt duși șase pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Echipa medicală care va monitoriza pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul SMURD și o echipă medicală a Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 21.00.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri