Reacția medicului care a lucrat cu doctorul fals la Spitalul Judeţean Ilfov

Data publicării:
raluca birsan

Reacţie a doctoriţei alături de care a lucrat, în Spitalul Judeţean Ilfov, femeia fără studii şi cu diplomă falsă de medic. Fostă şefă a secţiei de Ginecologie, Roxana Dragu spune că nu i-a verificat tinerei actele. Precizează că nu ar fi intrat în atribuţiile sale şi că a avut încredere în sistem. Raluca Bîrsan ar fi venit în secţia de Ginecologie în 2013, cu un contract de voluntariat, mai spune doctorul.

Dr Roxana Dragu, medic primar Obstetrică Ginecologie: În cei 15 ani de carieră pe care îi am, am lucrat cu aproximativ 30 de voluntari, studenți, rezidenți care au ajuns în cadrul secției Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov prin contracte făcute de managementul și conducerea spitalului. Niciodată nu mi-am pus problema modului în care voluntarii au ajuns să lucreze cu mine sau în subordinea mea, deoarece am avut deplină încredere în sistem și în conducerea spitalului. Raluca Bîrsan a venit în cadrul secției Obstetrică Ginecologie în anul 2013 având un contract de voluntariat, așa cum au încheiat și alți voluntari ce activează în cadrul Spitalului de Urgență Ilfov. Precizez că în calitate de șef de secție, funcție pe care am avut-o până în dată de 30.09.2018, în atribuțiile mele nu intră verificarea valabilității actelor personalului care activă în cadrul secției pe care o coordonăm, de la infirmiere la medici. Atât timp cât a fost sub supravegherea mea, Raluca Bârsan a prestat strict activități menționate în fișa postului anexată Contractului de Voluntariat așa cum efectuează orice student din cadrul Facultății de Medicină și nu a efectuat activitate medicală așa cum e prevăzut în fișa postului unui medic. Fișa postului de voluntar permite persoanei cu asemenea contract să facă mai multe activități, cum ar fi consiliere pre și post operatorie, pansamente, cusături și multe altele, dar toate astea exclusiv sub supravegherea unui medic cu drept de liberă practică și niciodată singură! Un voluntar poate asista, dar niciodată nu poate lua decizii în ceea ce privește un pacient. Din fericire, datorită anchetei jurnalistice continuată de organele abilitate, se face lumina în acest caz, astfel încât în viitor, medicii cu mulți ani munciți pentru carierele pe care le au, să nu mai fie puși în asemenea situații și asocieri cu persoane care pot păcăli sistemul atât de ușor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...