Mai mult de o treime (37,4%) din totalul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus s-au înregistrat, în săptămâna 20 - 26 iulie, în Bucureşti și patru județe: Argeş, Prahova, Braşov şi Dâmboviţa, informează marţi Institutul Naţional de Sănătate Publică, potrivit Agerpres.
În cazul deceselor cauzate de COVID-19, un raport similar (37,8%) s-a înregistrat în Prahova, Argeş, Bucureşti, Dâmboviţa şi Buzău.
În judeţul Argeş se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 200 de cazuri/ 100.000 locuitori, iar în alte 7 judeţe - peste 100 de cazuri/ 100.000 de locuitori.
INSP mai arată că se înregistrează un trend ascendent în ceea ce priveşte îmbolnăvirile de COVID-19, faţă de săptămâna anterioară, în 34 de judeţe şi municipiul Bucureşti.
Conform sursei citate, 1 din 12 cazuri a fost înregistrat la personal medical.
Totodată, 78,2% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 de ani, iar 59,7% s-au înregistrat la bărbaţi.
94% din toţi cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată, cum ar fi afecţiuni cardiovasculare, neurologice, renale, pulmonare, diabet, obezitate, neoplasm, precizează INSP.
Raportul CNSCBT poate fi consultat aici: Raport saptamanal (EpiSaptamana29)
Editor: B.P.