Peste 41.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Jumătate de milion de persoane au făcut deja doza a treia

Data actualizării: Data publicării:
O asistentă se pregătește să vaccineze o tânără.

Peste 41.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 5.981.207 de persoane vaccinate, din care 5.668.552 cu schema completă, potrivit Mediafax.

41.566 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, 8.946 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, 13.301 prima doză de Pfizer BioNTech, 4.645 a doua doză de Pfizer BioNTech și 13.233 a treia doză, 371 prima doză de Moderna, 74 doza a doua și 977 a treia doză, 11 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 8 au făcut rapelul cu același ser.

În total, România are 5.981.207 de persoane vaccinate, din care 5.981.207 cu schema completă și 527.084 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 11.175.648 doze de vaccin: 8.550.670 Pfizer BioNTech, 772.325 Moderna, 851.456 AstraZeneca şi 1.001.197 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 24 de reacţii adverse la vaccinare.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.789 de reacţii comune şi minore.

121 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri