Viața pacienților condamnați internați la Psihiatrie. Povestea lui Nicolae, care a scos ochii altui pacient

Data actualizării: Data publicării:
pacienta legata

Digi24 continuă să prezinte situația pacienților din spitalele de psihiatrie, o ramură a sănătății uitată de toată lumea. Cele mai recente date ale Eurostat arată că în țara noastră sunt 85 de paturi la psihiatrie la suta de mii de locuitori. Media europeană este de 65 de paturi. De ce are România atât de mulți oameni internați în secții de psihiatrie, în noul episod Pacient în România.

„Statistica din 2017 arată ca psihiatria avea 16.400 paturi, medicina internă 12.000 si chirurgia 14.000. În prinicpal, datorita faptului că în ultimii 30 de ani nu s-a făcut aproape nimic”, spune Ovidiu Alexinschi, psihiatru.

Este o explicație generală, pe care „Pacient în România” a analizat-o în detaliu, pentru a vedea ce înseamnă că nu s-a făcut nimic și cum sunt oamenii afectați. Am mers în mai multe spitale de psihiatrie din țară pentru a afla ce se întâmplă, cum sunt tratați oamenii. Echipa Digi24 ajunge într-un spital de maximă siguranță, acolo unde sunt internați pacienții condamnați de instanță.

Această dezorganizare face ca lipsa personalului să fie continuă, iar numărul pacienților tot timpul altul. 

În acest spital de maximă siguranță, l-am găsit pe Nicolae, un tânăr de 20 de ani care a crescut de la 2 ani în centrele sociale. De anul trecut este în spitalul-pușcărie, pentru că i-a scos ochii unui alt pacient.

Gestul extrem de agresiv al lui Nicolae a făcut o victimă, Marcel a fost pedepsit, iar statul consideră cazul închis. Psihologul care i-a urmărit evoluția de-a lungul vieții crede însă că și Nicolae e o victimă. Victima sistemului de psihiatrie din România.

„În fiecare zi vreau să merg la circ. (I-am scos ochii n.r.) pentru că nu m-a dus la circ”, spune Nicolae.

Singura lui dorință a lui Nicolae, încă de când era copil, aceea de a merge la circ, nu i-a fost îndeplinită vreodată.

„El își dorea încă din copilărie, el este un copil aproape născut în sistem și a rămas acolo. El de la o vârstă fragedă și-a dorit să meargă la circ. Am reușit să aflăm că există consemnată această dorință în biografia sa în diverse etape ale vieții sale”, spune Mugur Frățilă psiholog.

Așa că la un moment s-a răzbunat pe unul dintre colegii lui și i-a scos ochii.

Presa a relatat pe larg incidentul, care a avut loc anul trecut într-un centru de lângă Sibiu, iar spitalul a declanșat o anchetă. Nimeni nu a analizat însă de ce a ajuns Nicolae să facă acest gest, în condițiile în care...

Nicolae a fost un copil care chiar avea anumite rezultate la învățătură, a frecventat școala. A fost trist să observăm în câte momente Nicolae putea să fie salvat”, spune Mugur Frățilă psiholog,

Dacă în România sistemul de sănătate mintală ar fi funcținat cu suficient personal ar fi putut să facă mai mult decât să îi mențină în viață pe pacienți, oferindu-le un acoperiș, mâncare și tratament. Nicolae ar fi putut avea șansa unei vieți normale și nu ar fi ajuns să fie unul dintre pacienții care ocupă cele 16.800 de paturi de psihiatrie din România. Cazul nu este cu siguranță singular.

Mergem mai departe, în alte spitale de psihiatrie, unde găsim pacienți care locuiesc în secția de psihiatrie pentru că sistemul de protecție socială care ar trebui să-i preia nu funcționează nici el. La etajul 3 al unui spital am găsit un centru social de psihiatrie.

Oamenii par uitați acolo. Printre gratiile puse la geamuri ca să nu se arunce le zărim fețele care se uită îndelung afară și par că visează la o altă viață.

Viața acestor pacienți va rămâne cel mai probabil aceeași ca acum. Uitați la etajul 3 al unui spital, cu personal puțin care nu are timp să se ocupe de terapiile lor. De reintegrare socială aproape că nu poate fi vorba în aceste condiții. Așa că viața lor este o continuă luptă cu personalul, cu ei înșiși, cu frustrările care se adună în fiecare zi.

În țările mai evoluate din punct de vedere al serviciilor, acești pacienți cu nevoi speciale sunt cazate la etajele inferioare, la parter și în caz de cutremut, incediu, să fie evacuați ma ușor, dar și în exterior să fie scoși la aer mai ușor”, spune Georgiana Pascu, manager de proiect CRJ.

Personalul ar trebui să fie instruit pentru a gestiona cazurile complicate, în care un pacient devine agresiv, de exemplu. Dar nici asta nu se întâmplă.

Paturile de psihiatrie sunt ocupate mereu și numărul pacienţilor este în creștere pentru că psihiatria devine pentru unii casă pe viață. Despre reintegrare socială putem vorbi foarte rar, iar autoritățile mai fac câte un control sau mai vopsesc un perete, numai după ce moare un om.

O perioadă de timp aceste renovari adormeau vigilența personalului. E o transformare vizibilă, importantă, dar care poate să ascundă aceleași neajunsuri, aceleași abuzuri, aceleași lipsuri în ceea ce privește furnizarea de servicii. Aș sublinia faptul că în general aceste unități medicale contribuie nepermis de mult la depersonalizare, la degradarea trăsăturilor particulare la biografia unei persoane”, spune Mugur Fratila, psiholog.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri