Video Exclusiv Pacient în România. Calvarul celor două femei care de o săptămână dorm în șezut: „Eu nu mai rezist. N-am aer!”
Noul coronavirus se transmite din ce în ce mai repede, iar pacienții care ajung în ATI au vârste din ce în ce mai mici. În secția de terapie intensivă a spitalului COVID din Bârlad două paciente stau în șezut de o săptămână. Așa și dorm. Le e teamă că nu vor mai putea respira, dacă se întind.
„Eu nu mai rezist. N-am aer”, spune una dintre paciente, conectată la o mască cu oxigen.
Chinul de a respira
La secția de terapie intensivă a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad, bolnavii duc o luptă dublă: cu boala și cu disperarea. Deși sunt conectați la aparatele de oxigen, nu simt că respiră. Virusul le-a afectat atât de mult plămânii, încât nici oxigenul care vine cu putere prin mască nu îi mai ajută.
- Mai aveți forță? o întreabă medicul pe una dintre pacientele care stă în șezut, în mijlocul patului, cu masca de oxigen pe față. Nu mai aveți, înțelege el. Nu mai are forță, se întoarce și explică și reporterului. Modific parametrii la ventilator sau îi lăsăm așa? își întreabă pacienta.
Bolnava face semn cu mâna în sus, da, să îi ridice.
„Să-mi spuneți dacă-i prea mult”, îi cere el, grijuliu.
În primul salon în care intră echipa de filmare, sunt două paciente care stau... în șezut! De o săptămână sunt în această poziție. Numai așa pot respira. Sunt epuizate, dar continuă să lupte pentru viața lor, deși mai au momente când spun că nu vor rezista.
- Noaptea ați dormit? Sau așa și așa? Sau nu? o întreabă medicul pe una dintre ele.
- Așa și așa, răspunde aceasta, cu o ezitare, prin masca de oxigen.
- Bun. Trebuie să fiți tare, să mergeți înainte, o încurajează cadrul medical.
„Și noaptea dorm în poziția asta. Foarte greu se mobilizează. Foarte greu. Au găsit poziția în care să se poată ventila cel mai bine. La alți pacienți, unii stau pe burtă, unii dorm pe o parte pe alta, sunt mobilizați”, explică Veaceslav Galit, medic ATI la Spitalul din Bârlad. „Pacienții de obicei au o poziție forțată ca să poată respira mai ușor. Le este frică de moarte, le este frică să facă altceva în afară de recomandările noastre, să le îndeplinească, să se mobilizeze, dar cu suport psihologic până la urmă reușim să ajungem la niște rezultate pozitive. Cu greu, dar mergem înainte”, povestește el.
Fiecare respirație e un efort uriaș. Masca de oxigen, singura salvare în acest moment, devine un chin. Le apasă pe față puternic și elasticele care o fixează de multe ori le fac răni.
- Vă doare pe aici, la frunte? întreabă medicul.
Pacienta spune câteva cuvinte care nu se înțeleg. Sunt mai degrabă niște scâncete.
- Poftim? Nu mai puteți sta așa?
- Masca e strâmtă, nu mai pot să rezist, se aude articulând femeia.
- Am înțeles. Trebuie să facem un efort, ca la un moment dat să o scoatem, cum am făcut și ieri, și alaltăieri. Măcar câteva 10 minute să stați fără mască, să vă punem altă mască. Să nu intrați în panică, să puteți respira. Trebuie să facem efortul ăsta cât mai des, ca să putem scăpa de ventilator, îi explică medicul Galit.
Medicul care aduce speranța
Sunt vorbe de încurajare pe care medicii le aduc la pachet cu tratamentul. Doar cu un suport moral constant, bolnavii pot lupta cu boala. Sunt mai liniștiți și au speranțe când doctorii le povestesc despre alți pacienți care s-au însănătoșit și au plecat de la terapie intensivă.
- Eu nu mai rezist, mărturisește pacienta, epuizată.
- Cum nu rezistați? Rezistați! Rezistați! Stați liniștită, că rezistați, că analizele arată bine și sunteți în pantă pozitivă, mergeți spre bine, o încurajează medicul. Știu că n-aveți aer, dar trebuie să și mâncați și să mai mișcați mâinile puțin. În partea aia, mai sunt trei pacienți, ei deja au plecat. Unul a stat 14 zile, dumneavoastră aveți 7. Mai aveți puțin, trebuie să fiți tare! continuă medicul cu stăruință.
Dar timpul pare că stă pe loc în secția de terapie intensivă. Pacienții nici nu mai știu de când sunt internați. Așteaptă să vină momentul în care să respire singuri.
- Câte zile am? 9 zile?
- Aveți multe. 7-9 zile, da.
- Mi se usucă gâtul.
- Se usucă gâtul de la aerul asta, de asta vrem să scăpăm de asta, ca să putem pune masca simplă, ca să puteți bea, mânca, îi explica medicul.
„Când am ajuns la poartă, m-au sunat să vin înapoi”
În alt salon am găsit o pacientă care s-a infectat de la un alt bolnav cât a fost internată la Spitalul Județean Vaslui. A stat acolo două zile pentru câteva analize. Deși a mers la spital pe picioarele ei, acum este conectată la aparatul de oxigen. Starea ei de sănătate s-a agravat foarte repede.
„Eu am venit pentru o verificare de tensiune la Vaslui, fiind internată cu tensiunea 20, și s-a făcut o modificare și am stat două zile, și acum m-am pricopsit cu această boală. N-am știut. Mi-a făcut externarea să plec acasă. Când am ajuns la poartă, făcuse deja testul la persoana respectivă, și când am ajuns la poartă, m-au sunat să mă întorc înapoi. Când m-am întors înapoi, respectiva bolnavă plângea și ea”, povestește pacienta.
Apă care curge din cizme și mâini cu piele încrețită. Asistentă: Nu ne plângem, încercăm să ajutăm în continuare
Bolnavii de la terapie intensivă sunt dependenți de prezența personalului medical. Sunt speriați pentru că starea de sănătate se modifică de la o zi la alta, așa că simt nevoia ca lângă ei să fie în permanență asistentele, pentru a se simți în siguranță. Este însă o misiune grea pentru ele. Sunt puține.
- Asistenta să stea mai mult cu mine aici, îl roagă pe doctor pacienta care stă de o săptămână în șezut.
- Ea poate să stea, dar mai sunt și alți pacienți, alături. Ea merge acolo, vine aici, merge acolo, vine aici. Obosesc, îi explică medicul.
- Știu, știu, știu, știu.
- Lăsați că împreună o să mergem înainte și o să reușim, o încurajează din nou medicul.
Într-o sigură tură sunt patru asistente, iar secția de terapie intensivă are 15 paturi. Asistentele stau cel mai mult lângă pacienți, dar și ele simt că nu mai pot.
- De cât timp sunteți îmbrăcată?
- De la ora 8:00 dimineața.
- De mai bine de 5 ore.
- Da.
Asistenta își scutură piciorul ridicat. Se aude clipocind apă în cizmele de cauciuc.
„Sunt pline de apă. Suntem supertranspirate, pline de apă, ciubotele sunt pline, se aude cum joacă apa în ele”, explică ea. „Condițiile sunt așa cum sunt și noi nu ne plângem și încercăm în continuare să ajutăm pe toată lumea și să facem tot ce se poate, cu toate că nu reușim, fiind foarte puține”, adaugă asistenta.
O însoțim în camera de dezechipare. Își scoate combinezonul de plastic, apoi cizmele. Varsă apa din ele:
„Așa arată o cizmă. Așa arată niște picioare în cizme, încrețite de la apa pe care ați văzut-o în cizme. Și astea sunt mâinile. Așa arată niște mâini muncite”, spune asistenta arătând camerei palma cu piele albă și încrețită.
În județul Vaslui sunt aproape 1.500 de cazuri confirmate cu noul coronavirus. Semnalul că masca ar fi ineficientă a venit chiar de la autoritățile județene, de la șeful județului, mai exact.
Dacă o vom întreba, însă, pe asistenta care iese din tură cu pielea încrețită și înmuiată de la transpirația provocată de costumele de protecție sau pe medicul care, cu un ușor accent moldovenesc, vorbește răbdător cu toți pacienții și-i încurajează și le dă speranță, vă vor spune probabil că pentru a vă proteja familiile și pe cei dragi, ar fi bine să purtați mască și să păstrați distanța fizică.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
