Operată în Germania, pentru că nu a avut banii ceruţi de Burnei

Data publicării:
pacienta burnei

Cazul renumitului chirurg Gheorghe Burnei capătă proporţii de la o zi la alta. Sunt aproape 50 de părinţi care îl acuză oficial de malpraxis şi multe alte mărturii despre cum îşi trata pacienţii. Astăzi vă prezentăm povestea unei tinere din judeţul Arad care se consideră norocoasă: a fost operată în Germania pentru că nu a avut destui bani să o facă aici. Părinţii fetei nu înţeleg de ce intervenţia din străinătate a costat jumătate din preţul cerut aici, deşi a fost decontată de statul român. Urmează imagini care vă pot afecta emoţional.

Timea s-a născut cu o deformare a coloanei vertebrale care o împiedica să meargă corect şi să se dezvolte normal. Odată cu trecerea timpului, fata avea dureri din ce în ce mai mari. La 13 ani, a ajuns la doctorul Gheorghe Burnei.

Timea Gabor: „Când am ajuns acolo, mi-a spus că operația mea costă în jur de 40.000 de euro.

Și asta pentru că aveați nevoie de un dispozitiv? Daaa...VEPTR...A fost o sumă foarte mare, mai ales în situația noastră și ne-a spus că dacă aduc banii de azi pe mâine, mă și operează”.

Monica Gabor, mama fetei: „În 2011 am mers la el, în martie, mi-a zis că în 2016 o va opera pe Timea dacă nu am banii, 40.000 euro”.

Părinţii spun că fata ar fi fost operată gratuit abia cinci ani mai târziu.

Monica Gabor, mama fetei: „Am simțit că înnebunesc.. nu știam ce să mai spun... am venit acasă am vândut pământ, tot ce am putut. Atâția bani... 40.000 de euro, atâția bani... de unde 40.000 de unde, 40.000 de euro”.

Disperată că nu poate strânge banii, mama Timeei a ajuns la o fundaţie din Constanţa, care ajutat-o să meargă la o clinică din Germania. În trei zile, adolescenta a fost operată de două ori. După prima intervenţie s-a ridicat singură din pat, iar după a doua...

Timea Gabor: „I-a spus (doctorul) mamei mele să mă ducă la malul mării să mă plimbe. (Cum a fost?) Frumos!”.

La şase luni distanţă, Timea putea să meargă la fel ca orice copil normal. Părinţii cred acum că au avut noroc şi că au luat decizia cea mai bună.

Timea Gabor: „Ne-au spus că dacă îmi punea VEPTR-ul (acel dispozitiv) și mă opera, puteam să mor. Pentru că ăla se pune la oameni mari, nu la copii care sunt în dezvoltare”.

Monica Gabor, mama fetei: „În Germania a fost operată cu tijă de titan, care nu mai trebuie schimbată. Cum creşte copilul, merge aia... tija.”

Mama fetei nu înţelege de ce în Germania operaţiile au costat de două ori mai puţin, cu atât mai mult cu cât banii au fost decontaţi de statul român: „Prin formularul E112, 21.000 de euro a costat operatia... Jumătate din ce mi-a spus doctorul Burnei”.

Acum, Timea are 18 ani şi duce o viață normală. Trimite, periodic, analize către clinica din nordul Germaniei.

Timea Gabor: „Nu pot să văd un om care să facă experimente pe copii sau chiar pe oameni mari, acest lucru e ireal”.

În timp ce tot mai mulţi părinţi contestă tratamentul doctorului Burnei, sunt şi alţii care spun că chirurgul a salvat viaţa copiilor lor.

„Asta e făcătură. După trei ani te trezeşti tu că.... nu ştiu e ceva ce nu stă în picioare.”

„(Are opt operaţii?) Da”.

Şi toţi sunt buni. Din colectivul lui, toţi. Şi drăguţi”.

Medicul Gheorghe Burnei este de cinci zile în arest la domiciliu pentru luare de mită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...