OMS, îndemn către tineri să păstreze distanțarea socială: Chiar e nevoie să mergeţi la petreceri?

Data actualizării: Data publicării:
Petrecere
Petrecere. Imagine ilustrativă. FOTO: Facebook

Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansează un apel către tineri să-şi schimbe comportamentul, pentru a preveni răspândirea şi mai mult a noului coronavirus. Numărul cazurilor de COVID-19 creşte în rândul tinerilor şi aceştia au devenit un vector important de transmitere a virusului, arată OMS.

„Tinerii au o oportunitate enormă de a reduce transmiterea (coronavirusului) prin comportamentul lor. Ei trebuie, de asemenea, să ia în calcul faptul că au o responsabilitate în această privinţă”, a declarat directorul pentru urgenţe sanitare al OMS, Michael Ryan, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

„Dacă transmiterea comunitară este ridicată, toată lumea este în pericol, dar puneţi-vă întrebarea: chiar este nevoie să merg la această petrecere?”, a adăugat el.

Mike Ryan a amintit că, iniţial, COVID-19 a fost percepută ca o boală ce atacă mai ales categoriile vârstnice, care mai au şi alte afecţiuni, dar acestea încearcă acum să se protejeze. În schimb, tinerii pot acţiona ca vectori de transmitere a virusului şi s-au înmulţit cazurile de contaminare în rândurile lor.

Creşteri notabile ale acestor cazuri au fost observate în ţările europene, unde, în această perioadă de vacanţe estivale ce urmează restricţiilor antiepidemice din primăvară, tinerii au luat din nou drumul barurilor, discotecilor şi petrecerilor în aer liber.

Potrivit responsabilei tehnice a celulei OMS însărcinată cu gestionarea pandemiei de COVID-19, Maria Van Kerkhove, studiile relevă că un număr mic de persoane sunt responsabile pentru cea mai mare parte a contaminărilor. „Estimăm că între 10% şi 20% din toate cazurile sunt responsabile pentru aproximativ 80% din evenimentele de transmitere” a virusului, a precizat ea.

Luna trecută, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, avertizase şi el tinerii că nu sunt „invincibili” în faţa coronaviruslui şi că în unele ţări prea mulţi dintre ei au „lăsat garda jos”, îndemnându-i „să-şi ia aceleaşi măsuri de precauţie ca ceilalţi pentru a se proteja de virus şi pentru a-i proteja pe cei din jur”.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Leonardo DiCaprio, cuvinte de laudă la adresa colegei sale din „Titanic”, Kate Winslet: „Una dintre marile...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...