Motivul pentru care o femeie cu leucemie nu poate beneficia de tratament: Aștept de 5 luni. Am o fetiță de un an, mă așteaptă acasă

Data actualizării: Data publicării:
Pacientă în spital.
Povestea unei tinere de 33 de ani care are leucemie arată starea de degradare în care se află sistemul de sănătate românesc.. Foto: Captură TV Digi24

Povestea unei tinere de 33 de ani care are leucemie arată starea de degradare în care se află sistemul de sănătate românesc. Ea poate fi salvată cu ajutorul unui transplant de celule stem, medicii au găsit şi donatorul potrivit pentru ea, ceea ce se întâmplă mai rar, dar nu au salonul în care să fie tratată, adică o cameră sterilă. Aşteaptă de 5 luni eliberarea unui astfel de spaţiu. Medicii spun că infrastructura precară face ca pacienţii pentru care există toate condiţiile să fie salvaţi, să moară aşteptând eliberarea unui astfel de salon.

Daniela, pacientă: Aștept de 5 luni să fac transplantul. Am o fetiță de un an și jumatate, mă așteaptă acasă.

Viaţa Danielei s-a schimbat dramatic la începutul acestui an, când a aflat că are leucemie acută. Totul a început de la o durere în gât. În urma analizelor şi tratamentului, medicii i-au dat şi o veste bună - poate să fie vindecată printr-un transplant medular. I-au găsit şi un donator, şi chiar dacă are tot ce trebuie pentru a fi vindecată, medicii nu pot face acest lucru. Nu au spaţiul pentru această procedură.

La institutul clinic Fundeni sunt numai 12 camere sterile făcute din donații. Sunt camerele în care trebuie să stea pacienții după transplantul medular, iar timpul mediu de internare este de 30 de zile. Din acest motiv ele se eliberează foarte greu, iar pacienții care au nevoie de o astfel de intervenție asteapta chiar și 5 luni.

Daniela, pacientă: E foarte greu să știi că trebuie să aștepți, toată familia întreabă când o să fie, nu se știe. Tebuie să aștept probabil până în noiembrie.

Daniel Coriu, președintele Societății de Hematologie: Am devenit subdimensionați față de nevoie, și atunci timpul de așteptare, chiar pentru pacienții care au donator este prea mare. Avem pacienţi care, din nefericire, pierd lupta pe listă, chiar cu donatorul găsit, ceea ce este o frustrare pentru noi toți, pentru că nu am găsit acel spaţiu, acel loc unde să intre, o cameră sterilă, procedura de transplant se face numai în camere sterile.

Şi în cazul copiilor cu leucemie situaţia este aceeaşi. Pentru ei sunt numai 6 camere sterile.

Anca Coliţă, manager Institutul Clinic Fundeni: Pentru desfăşurarea programului, după estimările noastre ar fi necesarer 15 camere pentru adulți. Numărul este de minim 25 de camere sterile numai pentru transplant medular, dar pentru ceilalți pacienți cu hemato mai sunt necesare încă 40 de camere sterile. Soluția cea mai bună e aceea de a contrui un spital nou în care să putem avea circuite corecte.

Un raport al Comisiei Europene arată că România este pe locul 3 la mortalitatea evitabilă, adică la numărul de decese din cauza unor boli care pot fi prevenite sau tratate. Iar mortalitatea din motive pentru care există terapii este două ori mai mare faţă de media Uniunii Europene.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri