Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, spune într-un interviu pentru Digi24 că vârful epidemiei de COVID-19 în România este estimat la circa 10.000-12.000 de persoane, dar dacă până acum evoluția cazurilor a fost relativ moderată, ea se poate modifica în următoarele două săptămâni, pe care le consideră „grele”.
„Rămânem în registrul celor 10-12.000 de cazuri, la vârf, dar acest număr se poate modifica, în perioada următoare. Avem două săptămâni grele, urmând ca după trei săptămâni să vedem efectul celor două săptămâni ca număr de cazuri. Noi sperăm ca acest număr de cazuri să nu fie crescut violent", a afirmat Nelu Tătaru, în interviul pentru Digi24.
Până în prezent, există o creştere moderată a numărului de cazuri de la o zi la alta, precum şi o creştere moderată a numărului de cazuri critice, care necesită ventilaţie, dar aceste tendințe depind și de afluxul de români care vor veni în țară, precum și de evoluția focarelor din România.
„Noi suntem pregătiţi pentru fiecare pas pe care îl trecem. În funcţie de evoluţie, putem spune cât poate suporta sistemul sanitar românesc. Noi suntem pregătiţi (...) pentru un anumit număr de cazuri critice. Avem în acest moment 1.723 de paturi de ATI complet utilate, 1.723 de ventilatoare. În cazurile critice, tocmai accesul la ventilatoare este cel care face diferenţa. Nu avem deocamdată foarte multe cazuri pe terapie intensivă sau pe ventilator. Suntem pregătiţi în acest moment pentru numărul de cazuri pe care îl avem, suntem pregătiţi să facem faţă. Rămâne ca evoluţia, explozia sau nu a unui număr de cazuri critice să ne arate în ce măsură sistemul sanitar vibrează sau ajunge la o saturaţie”, a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul a reamintit că, odată cu atingerea unui anumit nivel în spitalele-suport, se vor putea trata la domiciliu sau în zonele tampon cazurile asimptomatice sau uşoare, iar cazurile grave, critice, pot fi gestionate la terapie intensivă în secţiile de boli infecţioase, de pneumologie, în secţiile de la spitalele judeţene sau de la spitalele private.
Capacitate de testare redusă din cauza lipsei de personal
„În acest moment, noi avem o capacitate de testare până la 4.000 de teste pe zi, în 55 de puncte, dar avem această capacitate dată de aparate, fiecare punct de testare depinde şi de personal. Clujul de exemplu face 1.000 de teste pe zi, dar sunt spitale judeţene care de-abia au achiziţionat echipamentul necesar, la care chiar dacă capacitatea este de 80 de teste pe zi, nu putem face mai mult de 40-50, având un personal care de-abia se instruieşte”, a arătat Nelu Tătaru.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 51.802 de teste.
Ministrul a precizat că persoanele care nu au simptome sunt testate doar dacă fac parte dintr-o anchetă epidemiologică, iar cei confirmaţi, dar fără simptome, nu sunt trataţi cu antivirale, ci cel mult cu un Paracetamol.
În săptămânile următoare, România ar urma să producă un medicament antiviral care există deja pe piaţă şi care se foloseşte în tratarea pacienţilor cu Covid-19. „La nivel intern sperăm ca începând de săptămâna viitoare, spre sfârşit, să putem produce la Antibiotice Iaşi Plaquenilul”, a spus Nelu Tătaru. Materia primă pentru acesta provine din Asia de Sud-Est, în special din India, unde deja sunt încheiate contracte.
În România au fost confirmate, începând din 26 februarie, 5.202 infecții cu noul coronavirus. De asemenea, până joi, s-au înregistrat 248 de morți din cauza COVID-19. Joi a fost anunțat, de altfel, cel mai mare număr de cazuri de decese într-o zi: 28. Totuși, nu s-au înregistrat creșteri bruște ale numărului de infecții și decese de la o zi la alta. De asemenea, 647 de persoane au fost declarate vindecate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 178 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.586 de persoane. Alte 87.400 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Urmăriți interviul integral cu ministrul sănătății în materialul video de mai jos:
Citiți și: INTERVIU. Nelu Tătaru, ministrul sănătății: „Un val, dacă nu te ia, te mișcă”. Ce e de schimbat în sistemul medical al României?
Editare web: Luana Păvălucă