Exclusiv Medicul Adrian Marinescu explică realitatea din spatele imaginilor dure surprinse pe holurile Institutului Matei Balș

Data actualizării: Data publicării:
Pacienți COVID tratați pe holuri la Institutul Matei Balș din Capitală, pentru că nu mai există locuri în saloane
Pacienți COVID tratați pe holuri la Institutul Matei Balș din Capitală, pentru că nu mai există locuri în saloane Foto: Facebook Constantin Vasile Ifteme

Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș din București, a explicat marți seara, la Digi24, realitatea din spatele imaginilor dure postate pe o rețea socială, în care se vede cum pacienții de la acest spital sunt tratați pe holuri, pentru că nu mai au loc în saloane. Unii stau pe scaunele și băncile de pe holuri - improvizate în paturi - și primesc oxigen din niște tuburi foarte mari așezate lângă ei. Este consecința creșterii accentuate a cazurilor de COVID și este o situație care se întâlnește și în alte spitale, a spus medicul. 

„Vedem o realitate a acestor zile și situația nu e numai la Matei Balș. În condițiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienți și, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceștia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem - și indiferent cât am reuși în fiecare zi să facem și asta se întâmplă și sâmbăta, duminica - nu este suficient. Și atunci pacienții trebuie să fie ajutați. Până în momentul când reușim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeți. E, până la urmă, un lucru real”, a explicat, marți seara, la Digi24, medicul Adrian Marinescu. 

Unii pacienți așteaptă și 24 de ore

El a spus că se întâmplă în mod constant să fie și peste 30 de pacienți în camera de gardă, în condițiile în care numărul de paturi este de 19, maximum 20. „Asta înseamnă că restul vor rămâne într-un pat improvizat sau pe un scaun, fiind vorba de pacienți care, în mare parte, au nevoie de oxigen, trebuie să reținem, e important. La pacienții cu infecție SARS-CoV-2, tratamentul cu oxigen este vital și cei care au forme severe și au nevoie de oxigen, lucrul acesta trebuie să se întâmple imediat. Cum ajung în camera de gardă, primesc oxigen. Ulterior, încercăm să găsim o variantă, din păcate, nu putem s-o găsim atât de repede și pacienții stau și perioade mai lungi de timp în camera de gardă, pot să stea și 24 de ore”, a relatat doctorul Marinescu.

„Ce este important este că pacienții sunt tratați, monitorizați, la fel ca într-o secție normală, doar că este o improvizare. E clar că nu este cum ar trebui să se întâmple în mod normal”, a recunoscut medicul.

Din păcate, mai ales în a doua parte a zilei, cam toate spitalele care sunt în circuitul COVID sunt absolut blocate și nu mai au locuri și atunci soluția este una reală, nu neapărat ideală. Toate spitalele din București ar trebui să meargă pe un dublu circuit, făcut foarte corect, și să primească și pacienți cu SARS-CoV-2, este singura variantă”, spune Adrian Marinescu.

Situația durează de câteva săptămâni

Medicul a povestit că sunt câteva săptămâni de când pacienții sunt tratați în camera de gardă pe scaune. A început să se întâmple din momentul în care au fost creșteri importante de cazuri COVID în București. „De când am avut peste 1.000 de cazuri în Capitală, a devenit un lucru care se întâmplă aproape zilnic. Cred că la un moment dat au fost și 37-38 de pacienți în camera de gardă”, a spus doctorul.

„Noi mergem pe următorul principiu: încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni, oamenii vin cu forme severe, au nevoie de oxigen și este important să primească acest oxigen, este cel mai important lucru și trebuie făcut rapid”, a punctat Adrian Marinescu. Întrebat dacă există suficiente surse de oxigen, în aceste condiții, medicul a spus: „Ne descurcăm, până la urmă găsim o variantă. Am încercat - și din fericire am reușit - să îmbunătățim în ultimele luni în mod constant tot ce ține de instalațiile de oxigen, astfel încât să avem, pentru că știam că este important. În camera de gardă sunt 20 de paturi și restul, peste 20, sunt pacienți care trebuie să stea pe scaun sau pe paturi improvizate”, a explicat el.

„Gândiți-vă că acel pacient, dacă nu am găsi o soluție improvizată, ar însemna că ar sta în așteptare în alt spital sau într-un loc unde nu ar avea acest tratament. Deci, cred că este cel mai corect lucru pe care îl facem să administrăm acest tratament din primul moment în care pacietul ajunge în camera de gardă, indiferent că nu avem locuri pe pat. Este cea mai bună măsură pe care trebuie să o luăm din punct de vedere medical. Contează până la urmă viața pacientului”, a subliniat medicul Adrian Marinescu.

Această realitate, fără precedent, este în toate spitalele COVID

„O astfel de situație, cum traversăm acum, categoric că n-a existat și vreau să cred că nu o să fie pentru o perioadă lungă de timp. Să știți că această realitate nu este numai în Institutul Matei Balș. În toate spitalele care sunt în circuitul COVID e practic aceeași situație, pentru că un număr mare de pacienți au nevoie și de un număr mare de locuri de internare. Din păcate, este vorba de forme medii și forme severe, adică pacienți care au nevoie neapărat să fie internați. (...) La Institutul Matei Balș reușim să ne descurcăm și să nu fie nevoie să alegem. Toți pacienții primesc tratament, este elementul cel mai important. Până la urmă, găsim loc, fie într-un alt spital, fie chiar locurile pe care le facem în Institut - externăm pacienți, la noi este un flux continuu, externăm și internăm alți pacienți și cei care au stat un anumit interval de timp în gardă ajung să fie internați”, a explicat Adrian Marinescu.

Este regulă: în a doua parte a zilei, nu există loc - și nu mă refer la terapie intensivă, mă refer la locuri în general. Și se ocupă, pentru că încercăm să eliberăm garda. În fiecare dimineață avem în jur de 25-30 de pacienți care au rămas peste noapte și ei reprezintă prioritatea. Eliberăm, în sensul că externăm, și din păcate, vin alți pacienți, pentru că este un flux mare. Și în a doua parte a zilei ajungem la aceeași situație, relatat medicul de la Matei Balș.

El spune că în acest moment spitalele COVID nu mai fac față și ar trebui ca și celelalte spitale mari să meargă pe dublu circuit. Aceasta ar fi soluția pentru a nu mai vedea astfel de imagini la camera de gardă, spune doctorul Marinescu. El a explicat că în acest moment, chiar dacă un pacient merge la un alt spital suport, dacă este confirmat, se încearcă transferarea lui tot către un spital COVID. „Lucrul acesta nu ar trebui să se mai întâmple, spitalele din circuitul COVID nu mai au cum să primească, au suficient de mulți pacienți”, a subliniat medicul.

Fiecare zi cu peste 1.000 de cazuri noi în București duce la blocaj

Măsurile luate în ultima perioadă, inclusiv carantina pe timp de noapte din București, n-au adus rezultate vizibile în practică, a mai spus Adrian Marinescu.

„Este acel bulgăre de care vorbim, în momentul în care se rostogolește, e foarte greu de oprit prin măsuri restrictive ușoare. Astfel de măsuri pot fi eficiente atunci când ai puține cazuri, în momentul în care nu ai o transmitere comunitară accelerată. În București, în orice zi în care avem peste 1.000 de cazuri noi, este suficient pentru a bloca practic aceste câteva spitale care sunt în circuitul COVID. În plan practic, nu ai cum să ai atâtea locuri, încât să reușești să internezi toți pacienții care au nevoie. Dacă în multe zile ai un număr mare de infectări, asta înseamnă că sunt și mulți pacienți cu forme critice în terapie intensivă - și ați văzut că este o creștere constantă - și e clar că acești pacienți au perioade lungi de internare, deci nu poți să eliberezi locurile și atunci încep să se adune la un moment dat și e greu să rezolvi, dacă nu vii cu o scădere importantă care să ducă la o scădere a presiunii”, a explicat Adrian Marinescu.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri