Video Medicii cer ajutorul politicienilor: „E ca și cum avem motorul bărcii, pornim pe mare, dar ne bate vântul din față, pus de cineva”

Carla Tănasie Data publicării:
silvia nica medic sef UPU spitalul universitar bucuresti
Silvia Nica, medic-șef UPU la Spitalul Universitar București Foto: captură video Digi24

Medicii fac apel la autorităţi şi politicieni pentru a impune certificatul COVID. Spun că ar fi un ajutor în plus în lupta cu pandemia, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a anunţat oficial că în România a început transmiterea comunitară a variantei Omicron, iar în două săptămâni, noua tulpină va fi dominantă.

„Bună dimineața! Ambulanță suntem, operator 173. Vă ascult, vă rog. Febra 39, tuse. Respiră mai greu? Are gust, miros? Va ajunge un echipaj la dvs. Vă rog să așteptați”.

La ambulanţă deja sună mulţi oameni care cer să fie testaţi pentru că au simptome de COVID.

În România sunt 92 de persoane infectate cu omicron, oficial. În realitate, sunt mult mai multe. Deşi autorităţile se pregătesc pentru valul 5 şi au prezentat amplitudinea lui, 25.000 de infectări pe zi în luna ianuarie, discuţia despre impunerea certificatului verde nu mai există.

Medic: „Primează alte interese decât sănătatea publică”

„Nu e cazul să mai inventăm noi roata. Atâta vreme cât celelalte state ale Uniunii Europene au considerat că este corect și benefic să adopte acest certificat, eu din toată această atitudine ambiguă în privința certificatului verde înțeleg că în continuare democrația, totuși, este nu foarte bine înțeleasă în România și alături de acest lucru pot spune că primează alte interese decât sănătatea publică”, spune Silvia Nica, medic-șef UPU la Spitatul Universitar București .

Întrebată dacă simte că medicii sunt lăsați să lupte singuri, Silvia Nica a răspuns: „Da. Categoric da. Nu neapărat singuri, pentru că nu pot să spun că nu am avut ajutor din partea autorităților. Dar ar fi fost un ajutor în plus. Este ca și cum avem motorul bărcii, pornim pe mare la drum, însă ne bate vântul din față, pus de către cineva”.

Manager: „Resimțim nevoia certificatului sanitar. Pandemia este a tuturor, nu numai a medicilor”

Cătălin Apostolescu, managerul de la Institutul „Matei Balş” din Capitală este de aceeași părere: „Noi, medicii, resimțim nevoia acestui instrument. Pandemia nu este a noastră, a medicilor, pandemia este a întregii societăți și întreaga societate trebuie să se implice în rezolvarea acestei pandemii, inclusiv autorități și clasă politică”, declara managerul zilele trecute, într-o conferință de presă alături de ministrul sănătății, Alexandru Rafila.

Valul cinci ar putea fi de o amploare mai mare faţă de valul patru, când sistemul sanitar a fost depăşit. Au fost improvizate saloane, pacienţii au fost trataţi pe scaune, pentru că nu mai erau paturi libere.

Saloanele improvizate sunt încă la locul lor, la Spitalul Universitar, pregătite pentru momentul în care ar începe valul 5. Sunt saloane improvizate inclusiv pe hol: după o folie de plexiglas se văd foarte multe paturi, deocamdată goale. Însă având în vedere că deja se anunță începerea transmiterii comunitare, este de așteptat ca unitățile de primiri urgențe să fie din nou pline în scurt timp.

Cum se fac calculele impactului Omicron în România

„Marea Britanie sau Franța, care au populații de 3-4 ori mai mari, au înregistrat în ultimele zile câte 100 de mii de cazuri, deci dacă împărțim 100.000 la 3 sau la 4, putem să ne așteptăm să avem și noi circa 25.000 de cazuri. Dar ținând cont de faptul că în Franța și Marea Britanie procentul de vaccinare este mult mai mare decât în România, s-ar putea ca noi să nu avem 25 de mii de cazuri, ci să avem mai multe cazuri, 30 de mii sau 35 de mii. Dacă din aceștia se internează în spital doar 1 la sută tot înseamnă 350 sau 250 de pacienți care se vor interna zilnic. Înmulțiți cu 7, să zicem, într-o săptămână, pentru că un pacient care se internează astăzi probabil că va fi externat peste o săptămână, asta ar însemna undeva la 1.500 de internări pe săptămână, deci clar va există o presiune”, a explicat medicul Cătălin Apostolescu, managerul Institutului „Matei Balș”.

Autorităţile au prezentat trei scenarii ale valului 5 . Cel mai optimist este cu 25 de mii de infectări zilnic, iar cel mai pesimist cu 40 de mii de infectări pe zi.

Citiți și: Avertismentul unui medic: Datele optimiste din Occident în legătură cu varianta Omicron riscă să nu se aplice și în România

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri