Medicamentul remdesivir va fi administrat și prin inhalare. Anunțul companiei producătoare

Data publicării:
remdesivir este un tratament folosit impotriva coronavirusului
Foto: Ulrich Perrey / AFP / Profimedia

Compania farmaceutică americană Gilead Sciences va începe în curând să testeze o versiune administrată prin inhalare a medicamentului antiviral remdesivir, folosit în tratarea Covid-19, scrie Agerpres, citând agenţia Xinhua.

„După ce a primit undă verde de la FDA pentru a merge mai departe, Gilead este pe punctul de a începe testele unei versiuni inhalante a remdesivir. Vom monitoriza voluntarii sănătoşi pentru testele clinice din Faza 1 în această săptămână şi sperăm să începem studiile la pacienţii cu COVID-19 în august”, a declarat preşedintele şi CEO-ul Gilead Sciences, Daniel O'Day, într-o scrisoare deschisă.

Remdesivir, care este administrat în prezent intravenos prin perfuzii, este singurul medicament care a primit autorizaţie de utilizare în regim de urgenţă de către Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) pentru tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu boala COVID-19.

„Dacă testele vor avea succes, acest lucru ar putea reprezenta un progres important. Remdesivir, medicamentul nostru antiviral experimental, este în prezent administrat pacienţilor intravenos, prin perfuzii zilnice în spital”, a adăugat O'Day.

„O formulă inhalantă ar fi administrată printr-un nebulizator, ceea ce ar putea permite o administrare mai facilă, în afara spitalului, în stadiile incipiente ale bolii. Acest lucru ar putea avea implicaţii semnificative în a contribui la oprirea valului pandemiei”, a spus el.

Săptămâna trecută, Gilead a anunţat că este pe cale să înceapă testele clinice avansate ale medicamentului la copii, în treizeci de locuri din Statele Unite şi Europa.

Remdesivir este un medicament antiviral experimental pentru tratarea anumitor persoane spitalizate cu boala COVID-19. Nu este încă autorizat sau aprobat nicăieri la nivel mondial, în timp ce mai multe studii de Faza a 3-a sunt în derulare pentru a determina siguranţa şi eficacitatea medicamentului pentru tratamentul COVID-19.

Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite, a declarat anterior că datele unui studiu clinic au sugerat faptul că remdesivir a demonstrat ''o veste destul de bună'' şi că stabileşte un nou standard în îngrijirea pacienţilor cu COVID-19.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri