Medic cu accident vascular, plimbat între spitale. „A fost o cursă contra cronometru. În Craiova se poate muri cu zile”

Data actualizării: Data publicării:
spital craiova

Un medic care a suferit un accident vascular cerebral a fost plimbat între trei spitale ca să îi fie făcută o tomografie și să îi fie administrat tratamentul. S-a întâmplat la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, unde tomograful nu funcționează, deși este nou.

Georgeta Mercuţ, medic oftalmolog în cadrul Spitalului Militar Craiova, a descris pe pagina ei de Facebook întâmplarea pe care a trăit-o după ce soțul ei, tot doctor, a suferit un accident vascular cerebral şi a fost plimbat câteva ore până să ajungă la terapia salvatoare.

Femeia spune că soțul ei a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, unde el lucrează de peste 25 de ani, și unde tomograful nu funcționează. Așa că medicii l-au trimis la o clinică privată, unde i s-a făcut tomografia, iar apoi la Spitalul din Slatina, unde a primit tratamentul.

„Confirm întru totul experienţa din spitalul în care soţul meu lucrează de peste 25 de ani, unde pentru o tomografie au fost necesare trei ore şi plimbări între spitale cu lipsuri de tot felul. De asemenea, am constatat lipsa de empatie a colegilor care ştiau că terapia care îi putea salva viaţa se face la Slatina şi nu au spus. În aceeaşi măsură, nu am cuvinte suficiente de mulţumire faţă de colegii slătineni foarte competenţi care au venit la spital în miezul nopţii pentru a-i administra, în ultimele minute, terapia salvatoare. Aici, tomografia s-a făcut în cinci minute. A fost o cursă contra cronometru în care am înţeles că în Craiova se poate muri cu zile pentru că medicii ocupă posturi nemeritate“, a scris femeia pe rețeaua de socializare, citată de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Craiova, medicul Cristina Geormăneanu, spune că unitatea are un computer tomograf nou, dar care nu funcţionează.

„Computerul tomograf din urgenţă este nou, dar nu funcţionează de o lună sau două luni. Acest aparat a cedat pentru că au fost foarte multe solicitări. Vin pacienţi din toate judeţele Olteniei. În aceste condiţii, pentru ca pacienţii să facă CT, spitalul a încheiat un contract cu o clinică privată şi sunt trimişi acolo cu o ambulanţă de la SAJ şi un medic. Depindem astfel de Serviciul de Ambulanţă, dar şi de cei de la acea clinică, de aceea durează ceva timp. Colegii mei au făcut tot ce era necesar în cazul medicului Mercuţ şi ne-am încadrat în timpul necesar ca tromobiliza să îl salveze şi azi este teafăr. A fost trimis de la Craiova cu ambulanţa la Slatina. Şi la Craiova au fost începute procedurile pentru a repara computerul, dar este de durată”, a spus medicul Cristina Geormăneanu.

Din cauza faptul că tomograful nu funcționează, la Craova nu se poate face nici tromboliză, .

„Dacă nu funcţionează computerul tomograf, nu puteam să fim nici în programul naţional pentru tromoboliză. După ce se va rezolva problema cu computerul tomograf se vor face demersurile şi cu tromboliza”, a precizat medicul Cristina Geormăneanu.

Doctorul care a fost de gardă în noaptea în care medicul Mercuţ a ajuns la spitalul din Craiova spune că a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să salveze viaţa colegului său. El și-a chemat colegii neurologi și cardiologi, care au evaluat starea pacientului, iar acesta a fost trimis la clinica privată pentru tomografie.

„Împreună cu medicul șef UPU am analizat cele două variante de a se efectua tromboliza pacientului: Spitalul Universitar București și Spitalul Slatina. Din cauza faptului că exista limita de timp impusă de tromboliză am decis să fie trimis echipajul SMURD la Slatina, îndată ce a sosit rezultatul examenului tomografic. S-a continuat evaluarea neurologică, cardiologică și tratamenul hipotensor necesar trombolizei. Echipajul SMURD a <zburat> literalmente la Slatina pentru a se încadra în timp”, a spus medicul Alin Macovei.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, unde pacientul a fost tratat, a precizat că a avut cinci cazuri de accident vascular cerebral în care s-a făcut tromoboliză de când a început programul naţional şi că din cele cinci cazuri numai unul a fost din Craiova.

„Programul naţional pentru tromobilză a început la 1 august. Am avut cinci cazuri. A fost un singur caz de la Craiova şi patru din Olt. Tratăm toţi pacienţii care vin la noi”, a declarat Cătălin Rotea, directorul Spitalului Judeţean Slatina.

Editor web: Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...