Coronavirus. Măsuri în România: Medicii rezidenți, dar și studenții și elevii voluntari vor fi redistribuiți începând de miercuri

Data actualizării: Data publicării:
studenti medicina
Foto: FS-Stock / Alamy / Alamy / Profimedia

Medicii rezidenţi, dar și studenţii şi elevii care activează în regim de voluntariat vor fi redistribuiţi, începând de miercuri, pentru a veni în sprijinul personalului medical din spitale şi serviciile de urgenţă, a anunţat marţi seară şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, relatează Agerpres.

„Începând de mâine, rezidenţii la specialităţile medicină de urgenţă, anestezie terapie intensivă, boli infecţioase vor întrerupe stagiile de practică în toate celelalte secţii în care sunt distribuiţi şi se vor prezenta până la ora 12:00 la centrele de îndrumare pentru includerea în turele şi gărzile din secţiile a căror specialitate o urmează. În acest moment, vor reveni în centrele lor de bază, unde vor practica exact domeniul pentru care se specializează”, a precizat Raed Arafat.

Rezidenţii din specialităţile de medicină internă şi medicină de familie întrerup de asemenea stagiile de pregătire şi se vor prezenta la direcţiile de sănătate publică, în vederea repartizării la serviciile de ambulanţă, unităţile de primiri urgenţe, camerele de gardă sau secţiile de spital, în funcţie de necesităţi, inclusiv pentru a sprijini direcţiile de sănătate publică.

De asemenea, rezidenţii aflaţi în alte centre decât cele de îndrumare se vor prezenta la responsabilii de rezidenţiat în vederea luării în evidenţă şi a repartizării în funcţie de necesităţi din centrul în care se află la acest moment, iar cei din alte specialităţi medicale decât cele enumerate vor fi luaţi în evidenţă pentru a fi repartizaţi în funcţie de necesităţi de către direcţiile de sănătate publică.

În localităţile unde sunt mai multe spitale rezidenţii vor fi repartizaţi în funcţie de nevoile fiecărei unităţi spitaliceşti în colaborare cu direcţiile de sănătate publică.

Programul de pregătire pentru obţinerea atestatului în medicină de urgenţă prespitalicească va fi suspendat şi cursanţii se vor întoarce de urgenţă la unităţile de unde provin, respectiv serviciile de ambulanţă şi unităţile de primiri urgenţe, iar la nivelul fiecărui centru universitar din cadrul facultăţilor de medicină vor fi recrutaţi studenţi începând cu cei de anul IV, pe bază de voluntariat, pentru a sprijini activităţile din camerele de gardă, a arătat oficialul MAI.

„Studenţii recrutaţi desfăşoară activităţi de sprijin doar în situaţia depăşirii capacităţii curente a unităţilor medicale. Recrutări similare se vor face în fiecare judeţ unde există şcoli postliceale sanitare, începând cu cei din anul II. De asemenea, elevii recrutaţi vor desfăşura activităţi de sprijin doar în cazul depăşirii capacităţii curente a unităţilor medicale şi doar pe bază de voluntariat. Comitetele judeţene şi locale de urgenţă se vor asigura de cazarea şi hrănirea studenţilor şi elevilor recrutaţi, dacă acest lucru este necesar", a mai precizat Arafat.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...