Mărturia unui medic vindecat de COVID-19, care s-a întors în spital: Ar trebui pus mai mult accent pe educație
Data actualizării: Data publicării:
181 de angajați ai Spitalului Județean din Galați s-au infectat cu noul coronavirus. Unul dintre ei este rezident la UPU. A revenit la serviciu, după ce s-a vindecat. Crede că, în foarte multe cazuri, lipsa de educație ajută la răspândirea virusului.
Rodian Furcilă, medic rezident la UPU a Spitalului de Urgență Galați: „Am făcut boala. Nu a fost bine. Începutul a fost cu febră, frison, dar situația evoluează rapid către dispnee, observi că febra nu cedează sub tratament și nu e plăcut să ai febră 10 zile și tuse, care ținea 15-20 de minute încontinuu.
M-am întors la serviciu, pentru că asta mi-e datoria, vreau să salvez oameni, să previn. Ăsta ne este job-ul. Nu putem da înapoi, chiar dacă am trecut printr-o perioadă nu tocmai plăcută.
Ar trebui pus mai mult accent pe educație. E dovadă de inconștiență, unii consideră că nu se pot îmbolnăvi, că lor nu li se poate întâmpla, alții consideră că se exagerează, dar când ajung la noi și le spunem că ești infectat cu acest virus, abia atunci conștientizează, iar unii dintre ei vor să refacă testele”.