Exclusiv INTERVIU. Medicii care au văzut moartea. Lecția iertării
O informație transmisă din mai multe medii credibile s-a transformat într-o știre care avea să lovească puternic în toți cei implicați. Pe 27 martie, mai mulți jurnaliști au primit informația că medicul Alida Moise, șefa secției ATI de la Spitalul Gerota, a pierdut lupta cu noul coronavirus. O știre care s-a dovedit, din fericire, falsă.
Carla Tănasie, jurnalistul care a transmis știrea la Digi24, s-a aflat față în față cu medicul Alida Moise și și-a cerut iertare pentru „singura greșeală” din cariera sa. Un exercițiu de sinceritate și tărie, de ambele părți. Șefa secției ATI de la Spitalul Gerota a povestit cu emoție ce a însemnat pentru ea infectarea cu noul coronavirus și cum a reușit să învingă boala. Alături i-a stat o altă colegă, și ea o supraviețuitoare: medicul Claudia Mahu, director-ajunct la Direcția Medicală MAI. Și ambele au oferit o lecție a iertării: l-au iertat și pe pacientul care le-a infectat mințind.
Carla Tănasie, jurnalist Digi24: Sunteți doctorul despre care la un moment dat s-a știut pentru 20 de minute că ați pierdut lupta cu această boală. Am spus asta la televizor. M-am bucurat foarte mult când am aflat că nu este adevărat. Vreau să-mi cer iertare și dvs, și familiei dvs, știu că aveți doi copii. Sunt foarte conștientă de impactul pe care acea informație l-a avut asupra familiei dvs. și cu atât mai mult mă bucur și vă mulțumesc că sunteți aici. Sper să puteți trece peste, e singura greșeală pe care am făcut-o în cariera de jurnalist și sper că și ultima și m-am bucurat foarte mult când v-am văzut că ați venit la Digi24 cu zâmbetul pe buze, așa cum vă văd și acum.
Alida Moise - șef Secție AȚI, Spitalul Gerota: Am venit pentru că au ales copiii mei să vin, după cum v-am spus în discuția anterioară. Eu inițial am refuzat interviul. Colegul dvs. a spus că a primit acceptul după o perioada lungă de timp, de fapt, inițial, am refuzat. În clipa în care mi s-a transmis că intenționați să vă cereți scuze și am spus asta acasă, copiii mei au fost cei care au considerat că e ok și e suficient și nu trebuie să vă refuz. Eu nu am fost trează atunci, nu am văzut știrea, ei sunt cei care au trăit impactul emoțional negativ și dacă ei au considerat că este OK să vin, pentru mine n-a fost o problemă să accept.
„O mână a stat deasupra mea”
Carla Tănasie: Cum ați trecut prin boală și ce s-a întâmplat în acea noapte în care noi am aflat acea veste? Ați fost într-o stare foarte gravă, pentru că inclusiv colegi de-ai dvs. știau că ați pierdut această luptă, plângeau... Din fericire, nu a fost adevărat. A fost un moment în care v-ați simțit foarte rău?
Dr. Alida Moise: Probabil că da, nu am de unde să știu, eram deja intubată și sedată în acea seară și așa am fost opt zile. Din relatările - puține - despre perioada aceea știu că am fost foarte rău. A fost o perioadă în care am fost foarte, foarte rău. Așa, subiectiv, ar trebui să consider acea perioadă o perioadă foarte neagră din fața mea, dar cred că e o perioadă foarte luminoasă, pentru că mulți s-au rugat pentru mine, colegii mei, prieteni, foști pacienți, familia mea, evident, s-au rugat pentru mine și poate că a fost așa, o perioadă luminoasă în care o mână a stat deasupra mea și nu m-a lăsat să trec în partea cealaltă. Deci, nu știu date foarte multe, dar într-adevăr am fost foarte rău atunci.
Carla Tănasie: Ați fost internate în spitale diferite. Ce a însemnat acea perioadă pentru dvs., cum v-ați luptat, ce v-a ajutat să treceți peste?
Dr. Claudia Mahu: Cred că simțim cumva la fel ca și colega mea. Am fost, marea majoritate a colegilor noștri, internați la „Victor Babeș”. A fost într-adevăr o perioadă foarte grea, trecând printr-o pneumonie care ne-a deteriorat starea. Toți cei care am făcut pneumonie am fost mai afectați. Cum trecem printr-o boală ca aceasta? Am primit un suport foarte atent din partea cadrelor medicale din „Victor Babeș”, cărora le mulțumim. A fost greu, dar am ținut aproape și așa cum spunea Alida, lucrul ăsta ne-a legat și mai mult. În momentul în care ... acuma chiar că sunt emoționată ... în acea seară... Eu nu eram bine deloc, dar m-am ridicat și am spus - avem un grup al nostru și am zis: Din momentul ăsta, în fiecare zi la ora 8:00, vom spune o rugăciune pentru Alida. Și cu toții... cred că rugăciunea asta colectivă ne-a dat așa o putere, că am simțit de a doua zi, deși Alida nu era bine, a doua zi am știut că o să ieșim cu bine cu toții din toată povestea asta. Cred că privind retroactiv și trecând peste boală sunt și o grămadă de lucruri bune care s-au întâmplat ulterior.
Carla Tănasie: Cum ar fi?
Dr. Claudia Mahu: Faptul că suntem mai legați, suntem mai determinați ca niciodată, ne dorim să muncim, să revenim în linia întâi, cumva deja am început să facem acest lucru. Sperăm să schimbăm multe și să trecem cu toții - referindu-ne la toată lumea - să trecem cu bine de perioada aceasta.
„Efectiv ne-a fost și nouă teamă”
Carla Tănasie: În momentul în care ați aflat rezultatul testului deja vă simțeați rău?
Dr. Alida Moise: Da, deja de două zile aveam ceva frisoane în timpul nopții și n-a fost o surpriză rezultatul.
Bogdan Ocnaru, jurnalist Digi24: Cum a fost când ați intrat în carantină, tot spitalul? Ce vi s-a spus? S-a închis spitalul pur și simplu, cine a fost acolo a rămas acolo, cine a fost acasă a rămas acasă? Cum s-au derulat lucrurile?
Dr. Alida Moise: Noi suntem militari. Este o perioadă pe care au hotărât-o cei în drept să facă asta, noi suntem medici, asistente și personalul de suport care a trebuit să îngrijim pacienții pe care îi aveam. Nu este vorba neapărat că s-a instituit carantina, este vorba că în spital existau pacienți. La gastroenterologie la colega mea erau pacienți la ATI, în multe secții din spital erau pacienți, noi am rămas în primul rând să îngrijim pacienții, alături de noi a rămas și personalul de suport, că altfel n-ar funcționa un spital. Nu avea rost să ne expunem inutil colegii care n-au fost prinși în ture și care erau acasă. Și am continuat să-i îngrijim până în momentul în care au putut fi preluați de alte spitale. Pacienții din Terapie nu pot fi preluați ușor de orice alt spital. Deci în clipa în care s-a gestionat problema, testarea noastră, testarea pacienților și preluarea lor, unii au fost trimiși acasă în autoizolare, atunci s-a terminat perioada aceasta. Acolo era datoria noastră să rămânem.
Carla Tănasie: Puteți ne povestiți ce v-a motivat să fiți puternice?
Dr. Alida Moise: Dar acesta e rolul nostru de medici, să fim puternici întotdeauna. Dacă un anestezist se pierde, ce se întâmplă cu echipa medicală? Exersăm asta în fiecare zi, pentru asta ne-am pregătit. Efectiv ne-a fost și nouă teamă, este firesc, avem familii, avem copii, dar datoria noastră este să îngrijim pacienți. Gândiți-vă la colegii de la Balș sau de la Babeș care asta fac de atâta timp și o vor mai face. Motivația este cea care ne-a determinat să alegem meseria aceasta.
Dr. Claudia Mahu: Și pentru care am reveni oricând. Pe de altă parte, suntem în spital de 20 de ani și niciodată nu mi-aș părăsi corabia nici eu, nici Alida și niciunul dintre colegii noștri. Suntem uniți și dedicați. Și oricând am lua-o de la capăt.
„Eu m-am simțit foarte singură”
Carla Tănasie: Când ați devenit pacienți, la rândul dvs, cum a fost, v-a ajutat că erați medici, că știați ce o să vi se întâmple?
Dr. Alida Moise: A fost și bine, a fost și rău. Știam ce va urma. A fost rău, pentru că știam și riscurile la fiecare gest medical care urma să mi se întâmple. Dar cred că una peste alta, faptul că am fost medici ne-a ajutat să trecem mai ușor peste situație, să înțelegem nevoia de protecție a celor care ne îngrijeau. E o situație absolut specială. Eu m-am simțit foarte singură, am fost singură în rezervă. Accesul familiei, al prietenilor, colegilor, accesul preotului nu se permite la pacienții infectați cu acest virus. Așa cum am spus că mi-a fost dat să trăiesc sau dacă aș fi avut o soartă mai nefericită, prin asta am trecut singură. De multe ori, încurajările la telefon, recunosc că ultimele zile înainte să fiu intubată nici asta n-am mai putut să fac, nu țin loc de căldura aceea umană a unei strângeri de mână a celui drag, apropiat, care e alături de tine, care te încurajează. Pacienții sunt singuri, fiecare cu durerea, cu suferința lui, separat de cei dragi. E foarte greu de trecut peste asta.
Urmăriți continuarea interviului în materialul video de mai jos:
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
