Institutul Cantacuzino a confirmat rujeola la cel de-al treilea copil decedat

Data publicării:
Israeli Laboratory Leads Western World In Blood Testing
NES TSIONA, ISRAEL - JANUARY 22: A laboratory technician picks up a test tube with a human blood sample at the Maccabi Health Services HMO central laboratory January 22, 2006 in Nes Tsiona which is located in central Israel. The laboratory, which operates a fully automated system complete with advanced robotics, can test more than 50,000 blood samples a day. The lab is considered one of the most modern of its kind in the western world. (Photo by David Silverman/Getty Images)

Institutul Cantacuzino a confirmat suspiciunea de rujeolă în cazul celui de-al treilea copil decedat, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.

Israeli Laboratory Leads Western World In Blood Testing
FOTO Getty Images

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că trei copii cu vârsta sub un an au murit şi alţi 675 au fost diagnosticaţi cu rujeolă în 23 de judeţe, în primele opt luni ale anului.

Până miercuri erau confirmate decesele din cauza rujeolei pentru doi dintre copiii decedaţi. În cazul celui de-al treilea existau suspiciuni că a decedat tot din cauza rujeolei, acestea fiind confirmate joi, în urma analizelor făcute de Institutul Cantacuzino.

Comparativ cu anul 2015, creşterea cazurilor de rujeolă este mai mult decât alarmantă, anul trecut fiind doar şapte cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces.

Ministerul Sănătăţii susţine că înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un an s-ar fi produs din cauza campaniilor împortiva vaccinării, în condiţiile în care, în ultimii doi ani, în România nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR.

Cei trei copii care au decedat aveau sub un an, adică vârsta la care se efectuează imunizarea împotriva rujeolei cu vaccinul ROR.

“Aceşti copii au murit inutil şi fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toţi copiii sub 1 an sunt protejaţi de aşa-numitul efect de protecţie de grup. Mai simplu, cei trei copii decedaţi ar fi putut fi protejaţi prin neapariţia rujeolei la copiii mai mari, trecuţi de vârsta de vaccinare, dacă aceştia ar fi fost vaccinaţi”, susţin oficialii MS.

Apelul Ministerului Sănătăţii către părinţi este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor.

În zonele afectate, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de şapte luni, cu refacerea vaccinului la vârsta de un an.

Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj (219 cazuri), în judeţul Mureş(145 cazuri), în judeţul Arad (113 cazuri, din care două decese la copii cu vârsta sub 1 an), în judeţul Timiş (71 cazuri din care un deces la copil cu vârsta sub 1 an), în judeţul Suceava (27 de cazuri), în Braşov (33 de cazuri), în Sălaj (7 cazuri), în Hunedoara (14 cazuri), în Caraş-Severin (13 cazuri) şi în judeţul Alba (trei cazuri).

Totodată, au fost confirmate cazuri sporadice de rujeolă la persoane nevaccinate sau incomplet vaccinate în Bucureşti (4 cazuri) şi judeţele Bacău (3 cazuri), Bihor (un caz), Constanţa (3 cazuri), Dâmboviţa (2 cazuri), Giurgiu (un caz), Mehedinţi (un caz), Neamţ (2 cazuri), Olt (2 cazuri), Sibiu (3 cazuri) şi Vaslui (un caz).

"Cazuri sporadice înseamnă cazuri care nu pot fi legate între ele în număr de minimum trei. Până în luna august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperaţi la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 – 15 ani”, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...