Inima copilei de opt ani, transplantată cu succes la un băieţel

Data publicării:
copil transplant
Fetiţa care a salvat, după moarte, alţi doi copii

Gest impresionant şi rar nu doar în România, ci şi în lume. Mama unei fetiţe de 8 ani de la Oradea a donat organele fiicei sale, care era în moarte cerebrală după un accident de maşină. Plămânii au ajuns, cu un avion special, la Viena, iar inima i-a fost transplantată unui băieţel de 10 ani, din Tulcea. Copilul a trecut cu bine peste operaţie, medicii sunt optimişti, iar familia lui, în lacrimi: de bucurie pentru viaţa fiului lor şi de recunoştinţă pentru necunoscuţii care le-au făcut cel mai mare bine de pe pământ.

Anamaria Sarkadi, mama fetiței: „Era un copil foarte iubitor, plin de energie, era copilul meu. Era frumoasă, era deșteaptă.”

Un copil iubitor, cu inimă de aur. Inimă care bate acum în pieptul unui băiat de 10 ani. Denis era de trei ani pe lista de aşteptare pentru transplant. De două ori, a ratat operaţia.

Marieta Țurlică, mama băiatului: „Prima dată, s-au răzgândit părinţii donatorului. Apoi, băiatul a fost răcit”.

A treia oară a fost cu noroc pentru băieţel. Mama copilei aflată în moarte cerebrală a trecut peste durerea pierderii şi a făcut un gest minunat.

Anamaria Sarkadi - mama fetiței: „De ce să nu decid că cineva poate să trăiască? De ce? O prietenă dragă m-a întrebat: "Dacă tu ai fi în situația că copilul tău depinde doar de un organ, ți-ar plăcea să îl primească și să fie în viață?" și am zis că da.”

Mama Emiliei îşi creştea singură cele trei fete, dintr-un salariu de 1.200 de lei. Împreună au învăţat să preţuiască bunătatea, pe care acum au dus-o la superlativ absolut.

Marius Harpa, medic în Târgu Mureș: „Un nou gest onorabil pe care l-a făcut familia donatorului, cu atât mai special cu cât donatorul este un copil, un lucru ce se întâmplă rar în România şi rar şi în Europa şi în toată lumea.”

Transplantul inimii de la copila de opt ani la băieţelul de 10 a fost o reuşită.

Dr. Sorin Pașcanu, coordonator al ATI Pediatrică și Transplant: „Se simte bine, este decuplat de la aparate, evoluția este foarte bună. Ar vrea să o vadă pe mamă ... un copil curios, ne bucurăm că merge aşa bine”.

Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară Târgu Mureș: „El este un băiat curajos, nu avea sansă să supraviețuiască mult timp în absența transplantului”.

Mama copilului salvat de inima unei fetiţe de opt ani este nespus de fericită, dar nu uită să trimită un gând bun şi femeii care a fost înger pentru familia sa.

Marieta Țurlică - mama băiatului: „Eu mă bucur că a fost totul bine. Mulțumim mult mămicii, care a avut curajul și puterea să facă așa ceva și îi urăm să aibă multă putere să treacă peste acest pas”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri