Informații oficiale: De ce vaccinul este eficient și împotriva tulpinii de coronavirus din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
doza de vaccin tinuta in mana de un medic roman
Specialiștii spun că vaccinurile sunt eficiente împotriva noilor tulpini de coronavirus. Foto: gov.ro

Comitetul Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 a transmis duminică o informare de presă cu privire la eficacitatea vaccinurilor împotriva noii tulpini descoperite în Marea Britanie, care este mai contagioasă, potrivit primelor informații venite din partea specialiștilor. Specialiștii spun că, dacă în viitor vor fi mai multe mutații ale virusului, atunci nu va fi reluat întregul proces de obținere a unui vaccin, ci o adaptare a acestuia, sistem asemnător vaccinării antrigripale.

„Vaccinurile recent dezvoltate au ca țintă proteina Spike a noului coronavirus, glicoproteină de suprafață a virusului, capabilă să declanșeze un răspuns imun. Aceasta este responsabilă de pătrunderea virusului în celulele umane (și, implicit, declanșarea infecției), prin legarea la receptori specifici care sunt localizați la nivelul tractului respirator și tractului gastrointestinal. Proteina Spike se leagă la acești receptori printr-o regiune denumită domeniu de legare a receptorului. Sistemul imun recunoaște proteina Spike ca fiind străină – similar momentului în care virusul pătrunde în organism și atunci când ea este produsă postvaccinal – și declanșează răspunsul imun în urma căruia se produc anticorpi”, se arată în răspunsul autorităților.

„S-a demonstrat că anticorpii produși în urma infecției naturale cu virusul SARS-CoV-2 recunosc multe regiuni ale proteinei de suprafață a virusului (proteina Spike). Într-adevăr, modificarea acestor regiuni din cauza mutațiilor ar putea conduce la scăderea eficienței anticorpilor (fie ei produși în urma infecției naturale sau în urma vaccinării). Dar, pentru ca acest lucru să se realizeze, ar fi necesară acumularea unui număr mare de mutații astfel încât să fie eliminată complet protecția conferită, iar acest fenomen ar dura o perioadă lungă de timp, luând în considerare rata de mutație a virusului”, precizează sursa citată.

Comitetul Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 mai precizează că „pe termen lung, această posibilitate nu poate fi în totalitate exclusă. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, nu ar fi necesară reluarea întregului proces de dezvoltare a vaccinurilor, ci doar adaptarea periodică a acestora la tulpinile circulante. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă vaccinarea antigripală, pentru care recomandarea tulpinilor ce urmează a fi incluse în vaccin pentru fiecare sezon se schimbă anual, iar vaccinul este produs, testat și administrat într-un interval de doar câteva luni”.

Surse:

  1. Centers for Disease Control and Prevention. Understanding mRNA COVID19 Vaccines, 2020. Available at: https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/vaccines/different-vaccines/mrna.html
  2. Kemp SA, Datir RP, Collier DA, Ferreira ATM, Carabelli A , Harvey W, et al. Recurrent emergence and transmission of a SARS-CoV-2 Spike deletion H69/V70. doi: https://doi.org/10.1101/2020.12.
  3. Yi Z, Ling Y, Zhang X, Chen J, Hu K, Wang Y, et al. Functional mapping of B-cell linear epitopes of SARS-CoV-2 in COVID-19 convalescent population. Emerging Microbes & Infections, 2020; 9(1): 1988–1996. Doi: 10.1080/22221751.2020.1815591.
  4. Callaway E. The coronavirus is mutating — does it matter?. Nature, 2020; 585 (7824): 7824. Doi: 10.1038/d41586-020-02544-6.
  5. WHO. Influenza vaccines. Available at: http://www.who.int/immunization/research/development/influenza/en/

Ce sunt vaccinurile ARNm, pe bază de mesager

Potrivit informațiilor transmise de Comitetul Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, vaccinurile pe bază de ARN mesager urmăresc să construiască imunitatea împotriva unei boli; să declanșeze un răspuns imun; să producă anticorpi și celule specifice care să recunoască patogenul țintă.

Până acum, vaccinurile au fost dezvoltate din versiuni inactivate sau atenuate ale microorganismelor responsabile de producerea îmbolnăvirii, din fragmente ale
microorganismelor responsabile de producerea îmbolnăvirii și din vectori virali.

Deși nu au fost aprobate ca produse de uz uman până în prezent, vaccinurile ARNm sunt studiate de peste 10 ani. Sunt testate pe un număr de peste 1.500 de voluntari, iar studiile derulate arată că au un profil de siguranță foarte bun.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...