Încă un medic fals a fost descoperit în București. El a fost arestat preventiv

Data actualizării: Data publicării:
Center For Disease Control Reports Highest Number Of Measles Cases In 20 Years
Foto: GettyImages

Un bărbat de 26 de ani care practica fără drept profesa de medic, într-un cabinet din Sectorul 3, a fost reţinut de poliţişti. Aceştia au găsit la percheziţii mai multe ştampile cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale, dar şi diplome şi certificate, despre care se suspectează că ar fi false.

UPDATE 18.10. Medicul fals a fost arestat preventiv.


Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 26 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, înşelăciune, falsificare de instrumente oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi folosire a instrumentelor false.

„În luna ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 11 au fost sesizaţi de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, cu privire la faptul că la data de 17 decembrie 2018 a plătit o sumă de bani unei societăţi comerciale cu profil medical, din Sectorul 3, pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar reprezentantul firmei i-a eliberat un buletin de analiză, fără a o supune vreunui control sau a o conecta la un aparat. Ulterior, un medic specialist din cadrul unui spital i-a adus la cunoştinţă că buletinul de analize respectiv nu reprezintă un examen imagistic”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat că într-un imobil, situat în Sectorul 3,  sunt amenajate mai multe spaţii folosite ca puncte de lucru de către mai multe societăţi.

Astfel, cabinetul indicat de către reclamantă a fost închiriat unei societăţi comerciale, reprezentată de un bărbat, în vârstă de 26 de ani.

„Acesta a fost depistat, iar asupra sa au fost găsite mai multe ştampile, cu inscripţii aferente mai multor specializări medicale. De asemenea, au fost identificate şi ridicate mai multe documente, diplome şi certificate, ce urmează a fi expertizate, având în vedere existenţa unei suspiciuni rezonabile că acestea sunt false”, au mai precizat poliţiştii.

Din verificările efectuate la instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii a rezultat că în evidenţele acestora nu există vreun medic cu datele de identificare ale celui în cauză.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Cei care au intrat în contact cu falsul medic sunt rugaţi să se adreseze direct Secţiei 11 Poliţie, care instrumentează cazul.

Sursa: Digi24, News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...