Gindrovel Dumitra: Bolnavii cronic se pot înscrie pentru vaccinare cu ajutorul oricărui medic - de familie sau specialist

Data actualizării: Data publicării:
cabinet medical stetoscop
Cabinet medical. Imagine ilustrativă. FOTO: Getty Images

Gindrovel Dumitra, preşedintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, a explicat la Digi24 cum se pot înscrie pentru vaccinarea anti-Covid pacienții cu boli cronice, care nu sunt în baza de date a CNAS. El a explicat că aceștia pot apela la ajutorul oricărui medic, fie de familie, fie specialist.

"Ieri am avut mai multe situații cu pacienți cu boală cronică, care nu erau în sistem, iar singura posibilitate era ca un medic să poată să intre și să confirme că acea persoană are boala respectivă.

Din comunicatul STS înțeleg că aceste drepturi le are orice fel de medic, e normal să fie așa.

Sunt pacienți care nu sunt înscriși la medici de familie, dar s-au tratat la medic, în privat, pentru boala cronică, deci acel medic le poate confirma calitatea de pacient care se încadrează la etapa a doua de vaccinare.

Lucrurile au fost rezolvate și simplificate", a explicat Gindrovel Dumitra.

Medicul a spus că ritmul înscrierilor pentru vaccinare este "halucinant".

"Mă bucur că se întâmplă asta, arată clar că în rândul populației există încredere în vaccin și așteptare destul de mare privind vaccinarea.

Oamenii conștientizează că este nevoie să ieșim din pandemie", a adăugat Gindrovel Dumitra.

Cum se pot programa pentru vaccinare anti-Covid pacienții cu afecțiuni cronice

STS a anunțat cum se pot înscrie pe platforma pentru vaccinare bolnavii cronic care nu se regăsesc în baza de date a CNAS.

Astfel, persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare:

1. Individual, direct în platformă
2. Prin intermediul unui aparținător – pot fi înscrise și programate maximum 9 persoane incluse în a II-a etapă, prin Adaugă beneficiar
3. Prin intermediul direcțiilor de asistență socială.

Prin aceste trei metode, sistemul informatic interoghează baza de date a CNAS pentru validarea afecțiunii. Dacă persoana nu se regăsește în evidență, este necesară contactarea medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice și furnizarea datelor actualizate de identitate pentru înscriere sau înscriere/programare.

4. Prin intermediul medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice.

Acesta poate înscrie și programa persoane cu afecțiuni cronice sau poate doar să le înscrie, urmând ca acestea să se autentifice pe baza CNP și să se programeze individual. În acest caz, nu este obligatorie interogarea bazei de date a CNAS.

5. Telefonic, în Call Center, la numărul 021.414.44.25.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...