Focar de COVID la Institutul Oncologic Iași

Data publicării:
eprubete cu probe de sange testate pozitiv la covid
Focar de COVID la Institutul Oncologic Iași Foto: Profimedia Images

Cinci pacienți internați în secția de Hematologie de la Instititul Oncologic din Iași au fost testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. O situație identică se înregistrează însă și la secția de Îngrijiri Paliative a Institutului Regional de Oncologie, unde în ultimele două zile au fost confirmate șase îmbolnăviri - 3 pacienți și 3 salariați.

Pacienții au fost transferați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din oraș pentru a fi monitorizați, iar în cele două secții nu se vor mai face internări, cel puțin în următoarele trei zile.

Vestea bună este că niciunul dintre pacienții cu COVID nu este în stare gravă, au forme ușoare sau chiar asimptomatice ale bolii.

Focarul de la Hematologie ar fi pornit de la un pacient care a fost dus pentru analize suplimentare la un alt spital din oraș, unde a stat câteva ore în Unitatea de Primiri Urgențe și așa s-ar fi îmbolnăvit, cred medicii de la Institutul Oncologic. Pacientul respectiv avusese anterior un test negativ.

Toți cei 58 de angajați de la secția de Hematologie au fost testați, iar rezultatele au ieșit negative.

Atât Hematologia, cât și Îngrijirile Paliative funcționează la jumătate din capacitate. Internările au fost sistate deocamdată, urmând să fie reluate joi sau vineri.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri