Focar COVID la Spitalul Județean Ploiești. Peste 30 de cadre medicale și pacienți sunt infectați, patru secții au fost închise

Data publicării:
Spitalul Județean de Urgență Ploiești
Spitalul Județean de Urgență Ploiești Foto: captură video

Peste 30 de cadre medicale şi pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploiești au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Patru secții și-au suspendat deja activitatea.

Doctor Violeta Tănase, purtătorul de cuvânt al spitalului: S-a închis activitatea în secția de Interne 1 . De aproximativ 10 zile a fost descoperit primul caz în rândul personalului – un medic. Ulterior s-au testat totți pacienții, îmtreg personalul secției și rezultatele au fost – 3 medici pozitivi, 7 asistente, 3 infirmiere și 3 pacienți.

Secția în acest moment este închisă. Este închisă de câteva zile, iar pacienții pozitivi su fost preluați de spitalele suport COVID, iar pacienții neinfectați au fost externați.

S-a închis de asemenea secția de boli de nutriție care se afla pe același tronson cu secția de interne și nu se putea izola.

Celelalte două secții sunt recent închise. Este vorba despre secția de Ortopedie unde un medic este pozitiv, și de asemenea 5 asistente, o infirmieră, un brancardier. Este închis și ambulatoriul secției.

Deci sunt 13 cadre medicale la Interne, 8 cadre medicale la Ortopedie și s-au mai descoperit 5 pacienți în secția Chirurgie 1. Activitatea în secția Cirurgie 1 este de asemenea sistată și se efectuează dezinfecția.

Ancheta epidemiologică vizează foarte multe persoane. Personalul este numeros, secțiile sunt mari.

În cazul personalului medical trebuie testate și familiile. În spital, un pacient beneficiază de consult din mai multor specialiști. De aceea este nevoie de testarea întregului personal.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...