Fenomenul adolescenților nevaccinați de părinți. Tot mai mulți tineri din SUA decid singuri să se imunizeze

Data publicării:
adolescent vaccinat

Tot mai mulți adolescenți ai căror părinți nu i-au vaccinat când erau mici încep să se intereseze singuri despre vaccinuri și încearcă să se autoimunizeze, deși unii dintre ei nu au încă vârsta legală pentru a lua singuri decizii medicale.

Vaccinare
FOTO: Shutterstock

The Washington Post relatează cazul lui Ethan Lindenberger, un adolescent din Norwalk, Ohio, care a cerut sfaturi, pe Reddit, despre cum se poate imuniza contra bolilor infecțioase. Tânărul în vârstă de 18 ani nu fusese vaccinat, întrucât părinții lui sunt adepții ai curentului antivaccinist.

„Părinții mei cred că vaccinurile sunt o păcăleală guvernamentală. Esgte stupid și am numeroase argumente în favoarea mea. Acum sunt în ultimul an de liceu, am mașină, permis de conducere și banii mei. Presupun că mă pot vaccina deja, dar nu am stat de vorbă cu nimeni pe această temă. Din cauza a ceea ce cred ei nu am făcut niciun vaccin. Dumnezeu știe cum de sunt încă în viață”, a scris el pe Reddit.

Postarea lui a strâns peste 1.200 de comentarii, multe de la adolescenți interesați să afle cum se pot vaccina dacă nu au vârsta legală pentru a face acest lucru fără acordul părinților, dar inclusiv de la asistenți medicali care le-au dat sfaturi legate de vaccinare.

Ethan Lindenberger spune că mama lui este împotriva vaccinurilor, însă argumentele ei nu l-au convins. Tânărul a început să citească lucrări științifice și jurnale medicale, a citit studiile Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și a sperat că își va convinge mama să îl vaccineze atât pe el, cât și pe frații săi mai mici.

„Am studiat problema; în mod cert sunt mai multe argumente în favoarea vaccinării”, spune el. Pe 17 decembrie, Lindenberger s-a vaccinat împotriva mai multor boli, precum hepatita A, hepatita B, gripa și HPV.

„Generația de copii nevaccinați ajunge la vârsta maturității și mulți au văzut argumentele științifice și vor să se protejeze”, explică Allison Winnike, președintele unui ONG pro-vaccinare.

Curentul antivaccinist s-a răspândti mai ales după publicarea unui studiu, în 1998, în care imunizarea era corelată cu incidența cazurilor de autism. De atunci, Andrew Wakefield, autorul cercetării, și-a retras studiul, după ce a ieșit la iveală că cercetarea fusese efectuată într-un mod „lipsit de onestitate” și „iresponsabil”, pe un eșantion nereprezentativ și folosind date false.

adolescent vaccinat
Ethan Lindenberger

Pe de altă parte, decizia adolescentului de a se imuniza a supărat-o pe mama lui. „A fost ca și când m-ar fi scuipat, spunând: «Nu știi nimic, nu am încredere în tine, nu știi despre ce vorbești, ai luat o decizie proastă și eu o să o repar»”, a declarat ea pentru o revistă online.

Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în 2017, epidemiile de rujeolă au provocat cel puțin 110.000 de morți la nivel global, mai ales în rândul copiilor cu vârste sub 5 ani. Între 2000 și 2017, numărul morților cauzate de rujeolă a scăzut cu 80% datorită vaccinării. În SUA, boala, care fusese declarată eradicată în 2000, a reapărut. În 2018, au fost înregistrate 118 noi cazuri de rujeolă în 15 state americane.

România, cele mai multe cazuri de rujeolă din Europa

În 2017, România a înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă din Europa, situaţie considerată o tragedie de către OMS. România se află pe primul loc în topul statelor europene cu cele mai multe cazuri de pojar înregistrate anul trecut, respectiv 5.562, fiind urmată de Italia, cu 5.006 cazuri şi Ucraina, cu 4.767.

În primele cinci luni ale anului 2018, în Botoșani au fost confirmate 130 de cazuri de îmbolnăviri cu rujeolă. Un medic epidemiolog din Botoșani a descoperit că, adeseori, oamenii își tratează copiii cu leacuri băbești, care nu numai că sunt inutile, dar pot deveni și periculoase.

În Europa, numărul cazurilor de rujeolă a crescut cu 400% anul trecut, când au fost afectate peste 20.000 de persoane, faţă de 5.273 în 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”