EXPLICAŢII. Procedura pas cu pas pentru eliberarea concediului medical pentru salariaţii în carantină. Medic: E cât se poate de simplă

Data publicării:
medici de familie
Medicii de familie cer CNAS să își asume că sistemul informatic nu e funcțional și îi afectează în mod direct pe pacienți. Foto: GettyImages

Procedura pentru eliberarea concediului medical pentru salariaţii obligaţi să stea în carantină sau în izolare la domiciliu este simplă şi nu presupune acte birocratice, a explicat la Digi24 Sanda Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov.

Potrivit acesteia, procedura pentru concediul medical în astfel de cazuri este pevăzută în legislaţie, aşadar nu este o noutate, doar că nu a fost folosită până acum.

„Pacientul care vine în România pe cale terestră sau cu avionul, în momentul în care intră în ţară e consultat de un medic desemnat de la DSP şi completează un formular, spune de unde vine şi este atenţionat că dacă nu respectă reguilile va fi amendat penal.

De la acest control de la DSP se eliberează o adeverinţă în care se menţionează dacă e nevoie de carantină sau izolare, se precizează numărul de zile, iar după ce se încheie carantina sau izolarea şi pacientul poate ieşi, vine la medicul de familie şi îşi ia concediul, care se eliberează retroactiv.

Aceste concediu nu are aceeaşi limită de 10 zile ca la celelalte concedii, astfel că în acest caz se aplică excepţiile conform legii.

Pe baza adeverinţei de la DSP pe care ori o primeşte pacientul la intrarea în ţară sau pe care o primim noi pe mail de la DSP, se va elibera concediul după ce se termină perioada de carantină.

Nu trebuie să vină nimeni pentru pacient, nu trebuie să se chinuie să trimită cardul, nu trebuie să ne împiedicăm de birocraţie.

Se vor elibera atâtea zile de concediu câte sunt precizate pe adeverinţă.

Cel mai probabil vorbim de 14 zile de concediu, dar nu e limitat.

Dacă perioada legală depăşeşte 90 de zile nu e nevoie de comisie de expertiză pentru asta. Procedura e cât se poate de simplă”, a explicat Sanda Alexiu.

CNAS a transmis, joi, o serie de clarificări cu privire la acordarea concediului medical și a indemnizației pentru carantină, între acestea numărându-se faptul că durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale pentru alte afecțiuni.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...