Exclusiv Experții resping testarea antidrog în masă a elevilor. Rafila: Trebuie educație pentru sănătate. Propunerile trimise Ministerului

Data publicării:
elevi-la-scoala
Foto: Profimedia Images

Testarea antidrog a elevilor în școli este practic respinsă de experți. În forma propusă, poate fi făcută doar cu acordul elevului care ar urma să fie verificat și al părinților. Grupul tehnic format din mai mulți medici a trimis concluziile și un set de propuneri Ministerului Sănătății. Un document obținut de Digi24 arată negru pe alb că testarea în școli nu este soluția pentru stoparea fenomenului consumului în rândul adolescenților, ci tratamentul în centre specializate. Noutatea este că, dacă familia refuză colaborarea cu centrul de testare, va fi sesizată protecția copilului, care va face o anchetă socială. Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, la Digi24, că „nu vom face absolut nimic în acest sens, dacă nu introducem educația pentru sănătate în școli încă din ciclul primar”.

Concluziile grupului tehnic privind testarea antidrog: 

-personalul didactic nu are competențe să ceară proceduri medicale; 

-facilitarea elevilor la îngrijire de sănătate și consiliere psihologică; 

-testarea să fie cu acordul părintelui și elevului; 

-prelevarea probelor doar în centre specializate; 

-existența unei proceduri standard pentru recoltare, testare, comunicare rezultat; 

-existența unei proceduri de intervenție în cazul unui rezultat pozitiv; 

-testarea să fie la momentul suspectării unui caz, nu screening în masă; 

-testarea să se facă exclusiv la cererea părintelui și elevului; 

-organizarea testării, în centre acreditate care au și o procedură post intervenție. 

Procedura propusă de grupul tehnic pentru testarea antidrog: 

-fiecare DSP va avea un Registru al ambulatoriilor pentru testare; 

-testarea rapidă pentru verificarea prezenței drogurilor se face din salivă sau urină; 

-testarea se va face într-o rețea de centre de testare și intervenție; 

-centrele de testare să fie acreditate conform unor reguli stabilite; 

-în cazul unui rezultat pozitiv, familia și copilul să beneficieze de sprijin psihologic; 

-dacă testarea se face la solicitarea școlii sau poliției, centrul să anunțe părinții că adolescentul a ajuns acolo; 

-dacă familia refuză colaborarea cu centrul de testare, va fi notificată DGASPC, care va face o anchetă socială; 

-centrele de testare vor fi în legătură cu CNSMLA (centrul de sănătate mintală), ca structură a Ministerului Sănătății responsabilă cu coordonarea și monitorizarea. 

Alexandru Rafila, ministrul sănătății: „O să vedem care va fi forma finală care trebuie integrată într-o discuție mai largă cu Ministerul Educației, cu MAI și cu alte structuri care se ocupă de această problematică a drogurilor. Însă, sunt câteva lucruri față de care noi am fost de la început tranșanți. 

În primul rând, screening-ul copiilor, adică testarea în masă, am respins-o din primele momente. Nu există nicăieri așa ceva și n-are nicio utilitate. Nu are rost pentru că nu facem altceva decât să generăm foarte multe tensiuni, discriminare și stigmatizare. Nu cred că ăsta este scopul. Un copil care consumă droguri este un copil bolnav. Are nevoie de asistență medicală. 

Nu vom face absolut nimic în acest sens, dacă nu introducem educația pentru sănătate în școli încă din ciclul primar iar această problematică a respingerii drogurilor nu este prezentată și nu este educat copilul încă din primele clase în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive sau de alcool. 

E opinia mea foarte tranșantă. Amânăm de foarte mulți ani introducerea educației pentru sănătate în școli. Trebuie să avem copii sănătoși din punct de vedere igienic, mental, să respingă aceste droguri și să ducă o viață sănătoasă, să se alimenteze corect. Nu înțeleg de ce nu introducem educația pentru sănătate. 

Există module de pregătire pentru cadrele didactice, adaptate vârstei copilului. Au fost discuţii foarte multe în spaţiul public despre educaţia sexuală, sigur, anumite noţiuni trebuie predate copiilor, corespunzător vârstei, dar de aici la a respinge educaţia pentru sănătate mi se pare foarte mult. 

Avem o responsabilitate pentru copiii noştri, sunt convins că şi doamna ministru Deca o să marşeze la acest demers al Ministerului Sănătăţii şi din anul şcolar viitor să avem educaţia pentru sănătate ca disciplină. Trebuie să existe module adaptate vârstei, un modul pentru ciclul primar, altul pentru ciclul gimnazial, altul pentru liceu. 

Pentru combaterea consumului de droguri, să introduci doar la liceu este foarte târziu, pentru că scopul este ca încă din primii ani de educaţie, copilul să deprindă comportamente sănătoase şi să respingă aceste produse care le ruinează viaţa când ajung adolescenţi şi adulţi. Este clar că educaţia pentru sănătate, care să ducă la aceste rezultate favorabile, trebuie făcută anterior acestei vârste de 12 sau 13 ani, când se semnalează deja consumul de droguri la unii copii. 

Este o propunere a unui grup tehnic, care a fost adresată Ministerului Sănătății, care trebuie să facă desenul unui proiect care să poată fi aplicabil. Noi ne dorim să avem centre care să poată face testarea, consilierea pretestare şi post-testare, pentru că e foarte important să poţi să vorbeşti cu familia, cu copilul, înainte de testare dar şi ulterior dacă rezultatul este pozitiv şi binenţeles trebuie să beneficieze de două tipuri de asistenţă medicală, una pentru tratamentul fazei acute și unul pentru partea cronică, de convingere, și nu e doar convingere bazată pe consiliere psihologică, uneori este nevoie şi de tratament medicamentos, pentru ca adicţia să înceteze la un copil sau la un tânăr. 

În câteva luni o s-o punem la punct, astfel încât la începutul anului viitor să beneficiem în fiecare județ de un astfel de centru. Avem o agenție specializată. Nu știu cât de mare a fost impactul Agenției pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri în timp. Dar e momentul acum să acționăm concertat. 

Aceste centre nu le-aș plasa în spitale de psihiatrie, pentru că atunci ar exista o reticență. Asta este și concluzia experților”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...