Efectele traumelor din perioada intrauterină
Traumele din copilărie, dar și cele din perioada intrauterină, cresc riscul de boli cardiovasculare, neurologice sau psihiatrice la maturitate, conform studiilor. În plus, a fost demonstrat științific și că efectele unei traume sunt transmise de la o generație la alta prin modificări asupra genelor. Cu explicații vine conf. univ. dr. Diana Vasile, preşedintele Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei.
Reporter: Dați-ne niște exemple de traume care pot apărea în perioada intrauterină.
Conf. univ. dr. Diana Vasile: Ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă trauma aș vrea să ne gândim la acest cuvânt din două perspective: unul ca eveniment sau situații de viață foarte dificile sau copleșitoare pentru o persoană și în același timp așa cum folosim noi în psihologie și în institut termenul acesta - ca experiență internă. Experiența internă a acestor situații sau evenimente copleșitoare care presupune o întrerupere în funcționalitatea noastră, un proces numit rupere sau splitare, și când vorbim de traume intrauterine sau traume din copilărie vorbim de aceste microrupturi interne în funcționarea psihicului.
Asta înseamnă pe de o parte că în ultima vreme sunt din ce în ce mai multe cercetări care demonstrează existența psihicului încă de la momentul concepției și nu de la nivelul nașterii. Sau încă și mai mult, abia dacă ești mai mare, ai 3-5-7-10 ani, sau la maturitate, la 18 ani, putem vorbi de un psihic care poate să înțeleagă ce se întâmplă cu el însuși - avem un psihic din momentul concepției, iar al doilea lucru este că acest psihic încă de la momentul concepției este dotat cu o capacitate de a-și întrerupe funcționarea dacă se întâmplă ceva copleșitor pentru el.
Perioada sarcinii poate fi traumatizantă pentru copil
-Ce s-a putea întâmplă copleșitor în perioada intrauterină?
-Orice pune în risc viața embrionului, a copilului, pentru că am mai renunțat la aceste concepte tocmai pentru că am văzut că există psihic încă de la începuturile noastre, deci tot ce este mult prea mult în termeni de a face față solicitărilor mediului extern atunci poate constitui o experiență traumatică și deci o microruptură în funcționarea psihologică.
Tensiunile mamei, resimţite de copil
-Mai concret?
-Mai concret înseamnă dificultăți ale mamei în a-și dori copilul, în a se pune într-o formă bună emoțională și corporală în a primi copilul. Asta înseamnă că dacă o mamă nu își dorește copilul, dacă face eforturi intense în perioada sarcinii sau chiar în primele momente după concepție sau în cele 9 luni de ședere a copilului în mediul intrauterin, dacă nu se hrănește bine, dacă are un stres prelungit emoțional din cauza condițiilor de viață, dacă există riscuri, intervenții medicale, accidente prin care poate trece mama, dificultăți relaționale semnificative, conflicte, insecurități în ceea ce privește viața ei, intervenții medicale.
Toate aceste lucruri generează o presiune psihică foarte mare care se transmite sau este resimțită mai degrabă, copilul fiind în interiorul mamei resimte toate aceste tensiuni și fiind extrem de rezonant, adică are această capacitate de a intra în rezonanță cu mama - preia această tensiune și trebuie să facă față. Forța vitală a noastră fiind destul de mare, soluția pe care o găsește psihicul persoanei nou venite în această lume este să se întrerupă puțin. Vorbim despre acest mecanism ca fiind unul automat, bazal al nostru, care ne permite să supraviețuim și să mergem mai departe. Acum important este de câte ori se întâmplă lucrul acesta sau pe ce perioadă se întâmplă, pentru că nu se face fără costuri.
Acest mecanism de întrerupere, de ruptură internă în funcționarea psihică ne salvează, dar ne face să consumăm energie, pe care o ia de undeva, adică din alte mecanisme fizice - de aceea vorbim de riscuri asupra funcționării fizice și psihice mai târziu, din cauza acestor experiențe timpurii.
-Dă-ne niște exemple de probleme care pot apărea la maturitate, pe care le putem avea noi cu toții și care își pot avea originea în viața intrauterină sau în copilărie.
-Studiile au arătat că dacă în perioada intrauterină și imediat în perioada copilăriei mici - noi vorbim de până în 6 ani - există mai multe experiențe solicitante, traumatizante pentru copil, adică fie mama nu l-a dorit, dacă nu l-a dorit poate a încercat să facă și un avort, poate nu i-a reușit, copilul a rezistat, copilul s-a încăpățânat să vină pe lume, cum spun unele mame, apoi există anxietatea mamei pentru că e dificil pentru o mamă care nu și-a dorit după care a văzut că copilul a supraviețuit și se uită la el și cu vinovăție, și cu dorință, și cu surprindere și toată această anxietate se va pune în relaționarea cu copilul.
-Poate fi o traumă și în momentul nașterii?
-Sigur, dacă mai adăugăm și dificultățile nașterii, care se pot întâmpla: copilul e ținut prea mult fie în interior, fie nu mai are capacități, pentru că dacă s-au întâmplat pe parcurusul sarcinii evenimente s-ar putea ca copilul să nu mai aibă aceeași capacitate de a reacționa în momentul nașterii, adică de a se mobiliza în proces, de a traversa canalul nașterii, de a rezista că și efort, pentru că este un efort foarte mare la momentul respectiv pentru care noi suntem dotați, dar important este ce s-a mai întâmplat între timp și dacă ne-am păstrat toată energia și capacitățile sau s-au împuținat pentru că a trebuit să rezistăm până atunci.
Dacă au existat și alte dificultăți datorate poate mediului spitalicesc sau mediului în care copilul se naște, că nu toți copiii se nasc la spital, atunci cu siguranță mecanismele de rezistență ale copilului pot să fie reduse și se vor vedea în modul în care el se dezvoltă atât fizic, cât și psihic. Numeroasele cercetări făcute pe copiii care au fost instituționalizați au arătat problemele în dezvoltare.
Stresul din timpul sarcinii afectează dezvoltarea copilului
Acest stres prelungit de care vorbim la nivelul copilului în perioada intrauterină și în perioada extrauterină duce la inhibarea hormonilor de creștere - un copil nu va mai crește fizic la fel de bine, nu va avea un comportament alimentar adecvat, nu va avea un program de somn adecvat, nu va avea un comportament relațional adecvat, crește riscul să se dezvolte comportamente agresive, atât autoagresive cât și în relație cu alții și toate aceste dificultăți duc la o dezvoltare pe care noi astăzi din perspectiva psihoterapeutică o numim dezvoltare post-traumatică, adică nu mai este dezvoltarea normală, sănătoasă, ci este una traumatică, adică în condiții de traumatizare. Psihicul se dezvoltă în continuare, pentru că el are disponibilitate pentru asta, dar nu mai are toată disponibilitatea pentru asta.
-Și cum de aceste traume pot duce chiar la modifcari ale genelor?
-Ceea ce s-a observat și este încă în cercetare și nu aș vrea să punem o pecete. Studiile de neuropsihologie vor aduce mai multe informații. Se pare că informația din ADN poate să rezoneze cu anumite condiții de mediu. Asta înseamnă că în funcție de ceea ce se întâmplă în exterior se pot activa sau inhiba anumite informații din structura genelor noastre, adică ADN-ul nu este dat și nu îl putem influența deloc, îl influențăm cu stilul de viață. Stilul de viață este cel care va activa mecanisme interne care duc la dereglări sau mecanisme interne care vor duce la reglare, adică așa cum este predispusă de fapt informația genetică. De altfel s-a observat în studiile legate de fertilitate că în general foarte puțini copii ajung să se nască din câte celule sunt fertilizate tocmai pentru că nu au toate capacitățile de reglaj. Asta înseamnă că noi suntem natural structurați astfel încât să rezistăm dacă avem tot ce ne trebuie, dar sigur că va depinde de mediu dacă va facilita tot ceea ce avem noi sau dacă va inhiba ce avem noi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
