Video DSP București: Patru medici epidemiologi și-au dat demisia. Raed Arafat: E ca soldatul care ar spune în război că e prea greu

Data actualizării: Data publicării:
cadru medical isi tine capul in maini
Foto: Guliver/GettyImages

Când lucrezi într-un domeniu în care pot apărea aspecte imprevizibile, nu ai cum să spui „Mi-am programat concediu, dacă nu îmi dați, am plecat și nu mai vin”, a comentat vineri seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, după ce directorul medical adjunct al DSP București, Florentina Iacobi, a dezvăluit că instituția se confruntă cu o situație dificilă: patru medici epidemiologi și-au dat demisia săptămâna aceasta din cauza volumului prea mare de muncă.

Explicația a fost dată în urma unui experiment făcut de Digi24 în direct, cu Raed Arafat de față: jurnaliștii au încercat să sune la DSP București, din perspectiva unei persoane care are o problemă legată de COVID-19. A fost nevoie de multe apeluri fără rezultat, timp de jumătate de oră, până când s-a putut lua legătura cu cineva de la DSP.

De ce este atât de greu să vorbești cu cineva de la DSP?

„În acest moment, noi avem o linie de gardă cu trei persoane, medici și asistenți, care răspund la toate apelurile telefonice în ordinea în care ordinea în care acestea se preiau. În același timp, în fiecare gardă se fac derogări, se fac internări ale pacienților, se utilizează toate resursele noastre pentru a găsi locuri de internare în spital. Sunt foarte mulți oameni care apelează numerele de telefon ale DSP-ului. După ora 16:30, când se termină programul obișnuit și se intră pe linie de gardă, se răspunde la numerele de telefon de pe call-center, nu și la numerele de telefon care sunt ale sectoarelor. Nu avem suficienți oameni care să răspundă în continuare și la aceste numere de telefon”, a explicat Florentina Iacobi.

Raed Arafat, prezent în studioul Digi24, declarase anterior că a detașat personal medical și către DSP-uri. Florentina Iacobi a confirmat că a primit ordinul pentru detașarea a 90 de medici „școlariști” din Administrația Spitalelor din Municipiul București și a 13 medici epidemiologi. Toți acești medici vor începe să lucreze la DSP București de luni.

Întrebată când a cerut ajutor, când și-a dat seama DSP că nu mai poate face față, Florentina Iacobi a precizat că s-a întâmplat săptămâna aceasta, când și-au dat demisia patru medici epidemiologi, din cauza volumului foarte mare de muncă. 

Raed Arafat dă exemplul soldatului în război

„Aici nu e vina dânsei, dar când vine cineva și-ți spune că e prea mult volum de muncă în timpul bătăliei, e ca și soldatul care în timpul războiului îți spune: Este prea greu pentru mine în război, am plecat!” - a intervenit Raed Arafat. „Faptul că-ți depui demisia să pleci pentru că volumul de  muncă e mare în timpul unei pandemii și să fii din domeniu este, totuși, un pic sub semnul întrebării. Cu toți știm că este foarte mult de muncă, pentru că e pandemie! Cine se ocupă de epidemie dacă nu epidemiologi, infecționiști, medici de urgență, medici anesteziști, terapiști intensivi, serviciile de urgență, secțiile de infecțioase, secțiile de terapie intensivă? Păi, dacă noi spunem în timpul pandemiei că este foarte greu, hai să plecăm că e greu.... Normal că e greu, pentru că este o situație neobișnuită și normal că are o presiune maximă. Trebuie gestionat personalul să poate să-și recupereze forețele, să poată să se odihnească, acest lucru e normal, dar în același timp nu putem să pretindem că  vom lucra similar cu perioada de normalitate”, a comentat Raed Arafat.

Editor: Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
PSD se retrage oficial de la guvernare! Mesajul lui Marcel Ciolacu: ”Să fie clar, am...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
„Îţi dă, dacă ai noroc, două duble”. Tilda Swinton, despre ce înseamnă cu adevărat să lucrezi cu Almodovar
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
56 de ani și e un pachet de mușchi. Hugh Jackman, pozat la bustul gol pe o plajă din Australia
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei