Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei naționale de vaccinare, a explicat la Digi24 de ce testele de anticorpi nu pot fi trecute în certificatul digital alături de vaccinare, trecere prin boală sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR ori antigenic rapid. Medicul a declarat că testele anticorpi arată prezența sau absența anticorpilor, însă nu și capacitatea lor de neutralizare a virusului. Mai mult, testele care detectează anticorpi nu pot determina când a fost bolnavă persoana respectivă, deci nu se poate stabili valabilitatea certificatului digital în acest caz.
„Anticorpii care apar la trecerea prin boală nu sunt întotdeauna neutralizanți. Noi știm că anticorpii-N sunt doar martori că omul a trecut prin boală și nu au rol de protecție. Anticorpii care eventual au rol de protecție sunt anticorpii anti-proteina Spike, sunt singurii care apar și după vaccinare. Însă ceea ce folosim ca teste de laborator la acest moment - teste comerciale, disponibile - sunt în general teste calitative, adică îți spun că ai anticorpi sau sunt absenți, sau sunt teste semicantitative, adică îți dau o valoare de anticorpi, dar ei sunt anticorpii totali și nu reprezintă anticorpii neutralizanți. Doar un procent din acești anticorpi sunt neutralizanți”, a declarat valeriu Gheorghiță vineri seară, la Digi24.
El a mai precizat că astfel de teste, în cazul în care detectează anticorpi, nu pot determina când a fost bolnavă persoana.
„Și mai important este că atunci când facem testare în masă pentru identificarea anticorpilor la oameni care nu au un istoric de trecere prin boală, acești anticorpi nu au cum să-ți spună care este momentul trecerii prin boală. Ca atare, noi nu știm care ar putea să fie valabilitatea acelui certificat digital în baza unui test de anticorpi. Lăsând la o parte că nu știm dacă valoarea anticorpilor se corelează cu protecția”, a mai explicat dr. Gheorghiță.
Șeful campaniei de vaccinare a mai afirmat că nicio țară din UE nu nu se bazează pe testul de anticorpi.
Editor : B.P.