„Curentul ne îmbolnăvește”, un mit specific românesc. Dr. Mihai Craiu: E mai periculos aerul condiționat!

Data actualizării: Data publicării:
mihai craiu
Dr. Mihai Craiu, medic pediatru. Foto: captură TV

Pericolul în îmbolnăvirea cu COVID este spațiul închis și neventilat, spune medicul pediatru Mihai Craiu. Așa pot să ajungă aerosolii, exact cum ar putea să ajungă mirosul fumului de țigară la distanță, fără să vedem nimic, așa se pot transmite și aerosolii, acel condens pe care îl facem când vorbim sau tușim sau chiar respirăm absolut liniștiți. Or, în România, suntem reticenți în a ventila natural încăperile, pentru că „ne trage curentul” - este un mit bine înrădăcinat în credința populară, care nu are însă nicio acoperire în realitate, a explicat dr. Mihai Craiu la Digi24. Mai mult, el spune că în colectivități este mult mai periculos pentru îmbolnăvirea cu COVID aerul condiționat, de aceea mai ales în școli, dar și la birouri ar fi bine să fie ținut închis, dacă nu este posibilă și o ventilație naturală.

„Aici am o emoție: că o să stăm cu geamurile bine închise. Dacă există în clasa aceea un purtător asimptomatic și stau cu geamurile închise, în prima zi nu se întâmplă nimic, în a doua nu, dar după aceea vor exista infecții, pentru că vor lua doza. De aceea e recomandat ca profesorii să deschidă geamurile la clase”, a explicat dr. Mihai Craiu. 

Curentul NU „trage”!

„Nu curenții produc boli. Majoritatea persoanelor sunt speriate de curenții de aer ca fiind potențială sursă de infecții aerogene, respectiv de răceli, de la cele mai simple până la pneumonie sau otite. Microbii produc aceste boli. În principiu, curenții de aer au efect chiar benefic din punct de vedere respirator, pentru că ei nu permit acumularea unei concentrații de particule inhalabile - pe care le putem vedea, apropo de praf, dar și unele lucruri pe care nu le putem vedea. O cameră neventilată este mai periculoasă în ceea ce privește scăderea oxigenului și creșterea bioxidului de carbon decât purtarea măștii. La noi, cum ziceam, ne e teamă de curent, de la mijloacele de transport în comun până la clase și ținem foarte bine ferestrele închise, chiar și când e cald”, a spus, la Digi24, medicul pediatru Mihai Craiu.

„Apropo de cald, ar fi prudent, cel puțin în primele două săptămâni de la începerea școlii, când nu e foarte clar dacă există purtători asimptomatici în clasa respectivă, să nu se dea drumul la aer condiționat. În primele două săptămâni, autoritățile din țări care au tradiția climatizării centralizate - mă refer la americani - au recomandat să nu se dea drumul la aerul condiționat, dacă nu pot fi deschise geamurile, pentru că transmitem acești aerosoli”, a menționat dr. Craiu.

Există și publicații în acest sens - faimosul studiu cu restaurantul din Wuhan, în care cineva care a stat la masă având aerul condiționat în spate a infectat și la mesele din fața lui. Și la birouri, în cazul în care se reia activitatea după concedii și ne întoarcem mai mulți la treabă, cu care nu ne-am întâlnit, este prudent să nu dăm drumul la aerul condiționat. Sau dacă totuși îi dăm drumul, să facem efortul să aerisim, a punctat medicul.

„Este de spus că mișcarea aerului printr-un device în sine nu este periculoasă. Exemplul clasic: este mai riscant să te infectezi la restaurant decât mergând cu avionul. Există studii statistice de modelare. De ce? Pentru că avionul, tot la două-trei minute, ia aer din afară, nu recirculă foarte mult ca într-un restaurant închis și climatizat, ci aduce aer din exterior”, a explicat dr. Mihai Craiu.

Și expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș, profesor la Cluj, atrăgea atenția la Digi24 că există bine înrădăcinată în mentalitatea populară ideea că „curentul ne afectează sănătatea, să nu deschidem geamurile”.

„Este un mit din cultura românească și care nu este bazat pe absolut nimic. Curentul, într-adevăr, dacă ai sinuzită, dar vorbim despre cazuri foarte rare, e neplăcut să stai în aer rece care se mișcă cu viteză, dar pentru tot restul populației, aerul care se mișcă este extrem, extrem de sănătos în perioada asta”, a explicat Răzvan Cherecheș. O ventilație proastă, într-o încăpere cu mulți oameni - situație care este probabil să se întâlnească odată cu răcirea vremii și venirea ploilor - va aduce la un nou vârf de infecții cu noul coronavirus, a arătat el.

Nu e bine să se stea opt ore încontinuu cu mască. Soluția scandinavă: „pauză de mască”

Mihai Craiu a vorbit la Digi24 și despre controversa legată de purtarea măștilor la școală mai ales de către copiii mai mici.

În pauze, unde se poate respecta distanțarea și unde copiii nu stau înăuntru, se poate da jos masca, spune dr. Craiu.

„Nu e bine să stea opt ore - și cu afterschool -  încontinuu cu mască. Nu e bine, dar în același timp, întrucât există niște mici pauze, iar pentru cei care chiar nu suportă 40-45 de minute, cât e ora, în regiunea scandinavă și în State s-a inventat, chiar așa se numește, pauză de mască: copilul ridică mâna, merge la fereastră, deschide fereastra, stă două-trei minute fără mască, și-o pune cuminte la loc. Important e să-i învățăm pe copii că masca trebuie manipulată de elastice și să nu o atingă, ca să nu și-o contamineze”, a explicat dr. Mihai Craiu.

El susține că micuții n-au fost foarte sâcâiți de mască, nici măcar cei ușor mai plinuți, care au transpirat pe căldură. Pur și simplu și-au schimbat-o ori de câte ori a fost nevoie, după cum i-a povestit o fetiță.

Viziere în loc de mască, o bună soluție pentru dascăli pentru a fi „văzuți” de copii

„Cei mai mulți copii se bucură că s-au întors la școală. Realmente se bucură. Atitudinea generală a copilului, care nu crede nici în conspirații, care mic fiind - cei de clasa pregătitoare - chiar n-au înțeles de ce a fost atât de lungă această vacanță - ei se bucură să interacționeze cu alți copii, cu dascălii lor. Pleacă de la ideea că în locul special în care se duc și de care au nevoie și care le satisface, le validează niște așteptări, trebuie să respecte câteva reguli. Copiii cred că vor complia și la mască și o s-o poarte atât cât îi lasă sănătatea fiecăruia. Există strategii dacă un copil nu poate să poarte mască deloc. Poate să poarte vizieră de plastic, există unele speciale care sunt folosite și de  dermato-cosmetică și stomatologi, seamănă un pic cu cele de la hochei, dar nu sunt rigide, sunt transparente. Ar putea fi o soluție foarte bună pentru dascăli, ca să vadă copiii buzele și mimica”, a arătat medicul pediatru.

Să nu-i încărcăm pe copii cu emoțiile noastre!

„Cred că în acest moment domină sentimentul de bucurie a revederii și mai puțin tensiunea asta cu măștile. Părinții și bunicii sunt foarte îngrijorați și cred că cel mai mare serviciu pe care ar putea să-l facă copiilor lor este să nu le verse în cap aceste emoții. Copiii când ne văd foarte tensionați, mai ales copiii mici, se vor încărca de emoțiile noastre. Haideți să ajutăm copiii să treacă peste momentul acesta!” - îndeamnă medicul Mihai Craiu.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai costisitoare reclamă din istorie a avut în decor o Dacia 1300 și protagoniști pe Zinedine, Beckham...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...