Cum arată micul dejun și cina la Maternitatea din Sibiu. Reprezentanții spitalului se apară: Meniurile sunt preparate de o firmă

Data publicării:
meniu spital Sibiu
FOTO: Turnul Sfatului

Fotografiile făcute de o pacientă internată în Spitalul Clinic Județean Sibiu arată cât de sărac este meniul oferit bolnavilor. În una din imagini este micul dejun, format din margarină și pate, iar în alta este caserola pentru cină, cu cinci biscuiți și două triunghiuri de brânză topită.

meniu spital Sibiu
FOTO: Turnul Sfatului

Pozele au fost făcute de o pacientă internată la Maternitate și au fost trimise la redacția Turnul Sfatului.

Reprezentanții spitalului au precizat pentru publicația citată că fac eforturi pentru a asigura un meniu cât mai diversificat dar finanțarea este redusă. Despre meniul fotografiat au spus că poate fi un meniu comun, servit sâmbătă, 15 august, dar menționează că imaginile au fost incomplete.

„În cadrul SCJU Sibiu, serviciul de preparare a hranei este unul externalizat din anul 2003, de prepararea meniurilor ocupându-se o firmă privată. În urmă cu doi ani, în urma licitației organizate, a fost semnat un acord cadru valabil până în iunie 2021. Hrana pacienților este acordată diferențiat în funcție de regimurile alimentare stabilite de dieteticieni și aprobate de medicii nutriționiști.

Se fac eforturi pentru a asigura un meniu cât mai diversificat dar, din păcate, finanțarea este redusă, iar meniurile sunt condiționate de acest lucru...

Meniul din imaginile prezentate poate fi un meniu comun, servit sâmbătă 15 august, cu mențiunea că imaginile sunt incomplete.

Acesta a constat în mic dejun: pate, margarină, ceai; prânz: ciorbă de fasole verde, tocăniță de pui cu orez și cină: brânză topită, biscuiți, ceai, brânză de vaci. Pacienții primesc dimineața o jumătate de pâine pentru întreaga zi”, au spus reprezentanții spitalului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Castelul din România considerat fratele mai mic al celebrului Neuschwanstein din Germania. Primăvara devine...
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Care este cel mai dureros mod de a muri, potrivit științei
Newsweek
Informația de aur care îți aduce bani în plus la pensie. Ce documente trebuie să depună pensionarii?
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”