Convorbirile medicilor, probe-cheie în ancheta de la Spitalul Pantelimon: „Nu e cu 25 de ani cum îmi închipuiam, cel mai rău e cu 7”

Data actualizării: Data publicării:
spital
Foto: Captură video

Apar noi dezvăluiri șocante din ancheta morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală. Procurorii spun că au găsit în locuința uneia dintre doctorițele arestate o listă cu pacienții morți, un prospect al substanței "noradrenalină", cea care ar fi fost administrată în doze prea mici unora dintre bolnavi, dar și o mențiune care preciza "curățenie în telefon". În continuare ancheta este în desfășurare, iar în perioada următoare cele două doctorițe ar putea trece printr-o evaluare psihiatrică. Vorbim despre o expertiză obligatorie în anchetele pentru omor calificat, în baza căreia specialiștii stabilesc dacă persoana cercetată a avut sau nu, discernământ.

Probele depuse la dosarul pentru arestarea celor două cadre medicale scot la iveală detalii șocante, care apar inclusiv după începerea anchetei. În locuința uneia dintre cele două doctorițe care acum sunt în arest, procurorii spun ca a fost gasită o listă cu o mare parte dintre pacienții care au murit în spital, la începutul lunii aprilie a acestui an, perioadă care a coincis cu începerea cercetărilor. Mai mult decât atât, în casa ei, spun anchetatorii, a fost gasit și un prospect al substanței noradrenalină dar și o notițǎ în care medicul și-ar fi scris "curățenie in telefon". Toate acestea, spun procurorii, aveau ca scop îngreunarea anchetei penale.

Percheziție în casa medicului cercetat

Cu ocazia percheziției domiciliare, a fost descoperit un prospect al substanţei noradrenalină, precum şi două înscrisuri olografe în care sunt menţionaţi o mare parte dintre pacienţii decedaţi în perioada de început a lunii aprilie, precum şi menţiunea "curăţenie în telefon". (sursa: referatul procurorilor)

O lungă perioadă procurorii au interceptat apelurile pe care le aveau cele două doctorițe cercetate. La un moment dat una dintre ele își sună soțul și discută despre posibile infracțiuni de care ar putea fi acuzată. Vorbește despre limitele de pedeapsă care ar putea fi impuse de lege. Aceasta mărturisește că s-a liniștit, că nu este posibil să fie condamnată la 25 de ani de închisoare, referindu-se, spun procurorii, la pedeapsă pentru omor calificat, și că în cel mai rău caz vor fi 7 ani, pentru ucidere din culpă.

Discuție între doctoriță și soț

Soțul: Cât crezi că o să coste?
Doctorița: Nu știu, nu pot să fac nicio estimare, cât o fi om vedea, oricum, oricum nu e cu 25 cum, cum mi-nchipuiam, cel mai rău e cu șapte.
Soțul: Am înțeles!
Doctorița: Și cel mai puțin rău este doi cu dezlegare.

Și cealaltă doctoriță a avut discuții telefonice cu iubitul ei în momentul în care a început ancheta, iar procurorii expun momentul când cei doi vorbesc despre cum ar putea merge la anumite clinici private, dar și cum să ia legătura cu un anumit avocat.

Doctorița: Tu astăzi cum ai programul?
Bărbat: Full, de la opt, de la două jumate.
Doctorița: Nici nu e atât de urgent.
Bărbat: Da?
Doctorița: Doar c-au mai apărut niște lucruri și... vrem, totuși, să vorbim cu un avocat.
Bărbat: Da.
Doctorița: Adică, cu acel avocat, da' tre' să discutăm cu el înainte.

Isabella Neagu - jurnalist Digi24: În perioada următoare cele două doctorițe care se află acum în arest preventiv ar putea fi duse din spatele gratiilor, la Institutul de Medicină Legală, unde vor trece printr-o expertiză psihiatrică, procedură, de altfel, obligatorie în cazut cercetărilor făcute pentru omor calificat.

O alta discuție telefonică interceptată de anchetatori a fost chiar intre cele două doctorițe, în care acestea își transmit informații despre dinamica anchetei din spital.

Discuție între medicii cercetați

Medic 1: Au luat numele tuturor asistentelor de pe tură, le-a făcut citație la ăștia mai vechi...
Medic 1: M-a întrebat dacă sunt luni.
Medic 2: Pentru luni, pentru marți?
Medic 1: Nu știu, nu știu, nu știu că n-am, n-am, n-am auzit, n-am, n-am, nu puteam. Ți-am zis, am creieru-n menghină.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri