Conducerea militară a Spitalului din Suceava a decis ca tot personalul să intre în carantină instituționalizată

Data actualizării: Data publicării:
Gen. Ionel Paul Oprea
Gen. Ionel Paul Oprea Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Conducerea militară de la Spitalul Județean din Suceava a impus măsuri stricte pentru depășirea crizei. Unii medici s-au plâns că există tensiuni între personal şi conducerea militară, care a decis testarea și carantinarea instituționalizată a întregului personal medical. Cine nu este de acord este liber să renunțe la post folosind una dintre formele legale pe care le are la dispoziție, spune noua conducere.

Ionel Oprea, generalul chirurg numit secretar de stat în Ministerul Sănătății și trimis la Suceava pentru a prelua conducerea spitalului, a declarat pentru Digi24 că a întâlnit la Suceava cadre medicale care efectiv au refuzat să poarte echipamentele de protecție pe care le-a găsit în depozit. 

Ionel Oprea a explicat, pe de altă parte, că a decis izolarea personalului medical, pentru că cel mai probabil aceasta a fost sursa de infectare cu Covid din spitalul devenit principalul focar din țară. De aceea, pentru personalul din spital s-a impus carantina instituțională. „Personalul din aceste servicii trebuie monitorizat și trebuie cazat în așa fel încât să nu interfereze cu surse din viața publică, nici măcar din familie”, a subliniat Oprea.

Pentru aceasta, au fost puse la dispoziție hoteluri și alte spații de carantinare instituționalizată din campusul universitar. 

„Tot personalul, nu numai medicii, inclusiv personalul administrativ trebuie să meargă acolo”, a spus Ionel Oprea, precizând că Prefectura va pune la dispoziția acestora mijloace de deplasare.

„Cine nu merge să se carantineze nu poate să mai participe la activitate, pentru că riscăm în permanență ca cel care vine dinafară să infecteze. Le-am spus să facă raport, am numit o comisie (...), care în mod administrativ va analiza solicitările domnilor care nu vor să se implice în tratamentul bolnavilor din această epidemie. Este dreptul dânșilor să aleagă ce doresc: vor să meargă în concediu, vor concediu fără plată - că poate și-au efectuat deja concediul, mulți au fost plecați în concediu acum, că s-a întâmplat tristul eveniment - vor să-și suspende contractul de muncă pe o perioadă determinată sau șomaj tehnic, trebuie aleasă o variantă legală. Dar pe postul pe care îl eliberează temporar noi putem să cerem la rețeaua Ministerului Sănătății să ne pună la dispoziție, să ne detașeze medici, asistenți și ce mai avem nevoie, cu toate că această rețea este suprasolicitată (...) Noi trebuie să ajungem la o echipă medicală sănătoasă, prin care să asigurăm securitatea actului medical”, a explicat Ionel Oprea.

„Avem foarte multe persoane pe care le-am găsit aici - și nu am cuvinte pentru apreciere -  care sunt pur și simplu epuizate și au lucrat zile și nopți pentru a suplini absența celorlalți colegi. Unii au fost în carantină bolnavi, unii au fost suspecți - s-au autoizolat, alții au plecat, alții și-au luat concediu, sunt foarte multe situații pe care de-abia acum încercăm să le lămurim”, a declarat Ionel Oprea.

El a confirmat că tot personalul medical va fi testat pentru Covid-19. Astfel, în ultimele 72 de ore, s-au efectuat 288 de teste și 50 s-au dovedit pozitive, dar mai există personal care urmează să fie testat. „Deci iată că mai avem această boală în echipă”, a conchis Ionel Oprea.

Cei care își termină tratamentul și carantina sunt așteptați să revină în spital.

Personal medical care a refuzat să poarte echipamentul de protecție

„Am găsit în depozite foarte multe complete de protecție foarte bune, măști și alte mijloace - viziere, ochelari, mănuși - care nu erau distribuite la personal, iar personalul se proteja cu niște mijloace improzivate, improprii și periculoase pentru sănătatea lor. Am dat ordin să se distribuie la toți și să le poarte, să nu intre nimeni să se plimbe prin spital fără această ținută de protecție, mai ales la patul bolnavului. Însă am constatat că se respectă foarte greu, ba unii chiar au refuzat să o poarte. Poate veți fi surprinși, dar aceasta a fost situația. Cadre din spital, nici nu mi-am permis să le legitimez, dar nu au vrut. Și am întrebat... că n-o port, că nu-i comodă. Nu a vrut”, a povestit Ionel Oprea la Digi24. „Până la urmă i-am convins și acum poartă ținuta”, a adăugat secretarul de stat. 

S-au făcut antrenamente cu o parte a personalului pentru a îmbrăca aceste echipamente și mai ales a le dezbrăca în mod corect, pentru că atunci există unele mișcări și momente ce pot duce la contaminare, a completat Ionel Oprea.

El a explicat că împreună cu un medic epidemiolog venit de la Piatra Neamț a stablit două circuite separate în spital, pentru bolnavii non-Covid și pentru bolnavii de Covid. Procedurile aferente au fost transmise întregului personal, inclusiv online, și pot fi cunoscute de toată lumea. 

Ce spun medicii

Manuela Șestac, medic primar neurochirurg la Spitalul Județean Suceava, este lider de sindicat și se numără printre cadrele medicale infectate cu Covid-19. „În calitate de lider sindical, primesc mesaje de la colegii mei, suntem în permanentă legătură. (...) Știu că a fost în presă o declarație a dlui general Oprea, pe care nici colegii mei nu au înțeles-o, și nici eu personal: anume că personalul medical care nu acceptă carantina instituționalizată are varianta șomajului tehnic sau a suspendării contractului de muncă. Colegii mei m-au întrebat ce înseamnă asta, la ce să se aștepte. Am întrebat și eu la rândul meu la ce personal medical se referă: la personalul medical suspect, la personalul medical infectat sau la personal medical sănătos. Din ce știu eu, conform definiției de caz emisă de INSP, personalul medical care poartă echipament medical standard nu este considerat contact apropiat. Prin urmare, nu poate face obiectul unei restricții. Nu văd de ce pentru cadrele medicale sănătoase, care utilizează corespunzător echipament de protecție, să intre în carantină instituționalizată”, a declarat medicul la Digi24. Ea s-a mai plâns că nu toți colegii ei cunosc procedurile instituite de managementul militar al spitalului.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...