Cinci noi decese provocate de gripă. În două săptămâni, aproape că s-a dublat numărul victimelor
Data actualizării: Data publicării:
Cinci noi decese provocate de gripă au fost confirmate de medici, miercuri, potrivit ultimelor date transmise de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Numărul total al deceselor înregistrate de la începutul anului ajunge, astfel, la 118.
Potrivit CNSCBT, s-a confirmat virus gripal la patru bărbaţi şi o femeie, care au murit în ultimele zile.
Este vorba despre un bărbat de 47 de ani din judeţul Timiş, despre o femeie de 81 de ani din judeţul Olt, dar şi despre un bărbat de 82 de ani din judeţul Argeş. Toţi cei trei pacienţi au avut virus gripal tip A şi aveau condiţii medicale preexistente.
În plus, este vorba despre doi pacienţi din judeţul Prahova - un bărbat de 40 de ani şi o femeie în vârstă de 68 de ani.
În aceste condiţii, numărul total al deceselor provocate de gripă de la începutul anului a ajuns la 118.
În 3 ianuarie a fost confirmat primul deces provocat de gripă, la un pacient din Galaţi, care a murit chiar în prima zi a anului 2019.
În 30 ianuarie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat oficial că în România este epidemie de gripă, la acel moment fiind înregistrate 54 de decese. Pe 31 ianuarie, bilanțul deceselor ajunsese la 63.