Radu Țincu, cadru medical secția ATI a Spitalului Floreasca a vorbit la Digi24 despre „drogul violului”. Medicul a explicat care sunt primele semne ca cineva a ingerat substanța, cum acționează și cât de periculoase sunt efectele pentru comportamentul persoanei care l-a înghițit.
Radu Țincu, medic ATI Spitalul Floreasca: Sunt mai multe substanțe sub această „umbrelă” a „drogului violului”. Discutăm de acidul gama hidroxibutiric, spre exemplu, care este o substanță care produce sedare și relaxare, discutăm de alcool, care este unul din componentele obligatorii în această compoziție, pentru că potențează. Există un efect sinergic.
Până la urmă trebuie să ne punem întrebarea ce trebuie să facă această substanță. Să producă o stare de somnolență, stare de dezinhibiție, în care să nu mai poți să te opui din punct de vedere al conduitei morale și să nu ai nici capacitatea fizică să te opui. Pentru că până la urmă, toate aceste calități trebuie să fie întrunite de o astfel de substanță.
Mai sunt și altele, dincolo de alcool. Ketamina, de exemplu, este o substanță care produce o disociere între activitatea psihică și activitatea fizică. Adică avem prezentă activitate psihică, ne gândim, avem capacitatea de a gândi, însă această capacitate de gândire este alterată. Apar anumite halucinații, dar nu avem capacitatea fizică de a ne opune.
Substanțele folosite în cazul acesta, al unei tentative de viol, fac victima în primul rând să fie dezinhibată și să accepte cu ușurință propunerile pentru întreținere de raporturi sexuale.
„Drogul violului” produce amnezie. „Se trezește a doua zi dimineață pe plajă, sau într-o cameră de hotel și nu-și mai amintește ce s-a întâmplat pe parcursul ultimelor ore”
Pe de altă parte, spuneam, nu mai are capacitatea fizică de a se opune, pentru că este moleșită, este cu o stare generală între veghe și somn, și nu în ultimul rând, starea aceasta de somnolență, care apare în timpul în care substanța acționează, îi dă posibilitatea agresorului să acționeze cu mult mai mare ușurință. Dar cel mai important element din toate este că majoritatea acestor substanțe produc amnezie. După ce sunt metabolizate și eliminate din corp, persoana respectivă nu-și mai amintește ce s-a întâmplat în perioada în care drogul a acționat, astfel încât, reclamațiile de multe ori sunt imposibile, pentru că se trezește a doua zi dimineață pe plajă, sau într-o cameră de hotel și nu-și mai amintește ce s-a întâmplat pe parcursul ultimelor 3, 4 ore.
Am avut cazuri la spital, dar nu multe, pentru că s-a renunțat în mare parte la asemenea substanțe, cred că lucrurile au evoluat într-un mod natural, ceva mai simplu decât în trecut, însă au fost cazuri cu persoane minore care au fost agresate folosind astfel de substanțe, sunt greu de depistat pentru că amnezia victimei duce la imposibilitatea depunerii unei plângeri, pe de o parte, și pe de altă parte de multe ori nu-și mai amintește cum arăta agresorul, cine era agresorul sexual.
Cum se poate evita ingerarea drogului
Ce trebuie să facă oamenii. Substanța este livrată de obicei în paharele de băutură, asociată cu alcoolul, pentru că alcoolul creează un efect sinergic și accelerează efectul, astfel încât efectul apare la 15, 20, 30 de minute din momentul respectiv. Pentru marea majoritate a acestor substanțe pe care le-am enumerat, efectul durează undeva la 3, 4 ore, unele chiar până la 8, 12 ore. Nu toate substanțele sunt imposibil de depistat. De exemplu, acidul gama hidroxibutiric este mai greu de identificat, însă sunt anumite benzodiazepine, nu le dau numele pentru a nu crea curiozitatea oamenilor, dar acestea se pot depista la examenele toxicologice, chiar la 12, 24 de ore de la momentul administrării.
Oamenii, în primul rând, paharele pe care le primesc, să nu le accepte de la necunoscuți. Să le accepte doar de la barman, eventual preparat sub ochii lor, să nu consume băutura pe care au lăsat-o pe masă și au mers la toaletă, să-și ia băutura cu ei peste tot, iar în momentul în care simte ceva în neregulă – această substanță nu acționează din prima, producând efectul din primul moment în care am băut. Durează câteva zeci de minute și este progresiv.
Când apar primele simptome, persoana trebuie să ceară ajutor prietenilor, barmanilor și cineva să cheme ambulanța
În momentul în care observă că devin somnolenți, că realitatea începe să se miște din fața lor, că imaginile nu mai sunt clare, că nu mai aud cu aceeași claritate, sau nu mai văd cu aceeași claritate ce se întâmplă în jurul lor, este bine să ceară ajutorul celor cu care sunt, fie barmanilor de acolo, sau unei persoane care să o scoată din zona respectivă și eventual să ceară ajutorul de la ambulanță.
Este nevoie de educație sub toate aspectele. Vedem că avem mari probleme în a aplica educația sexuală, ca și cum sexualitatea nu ar fi o parte integrantă a vieții noastre cotidiene. Așa ar treui să facem și cu astfel de substanțe.
Marele pericol din punctul meu de vedere este că fenomenul este doar subestimat, pentru că noi nu vedem decât acele cazuri în care își mai amintește victima ceva, sau s-a întâmplat să fie un act sexual cu violență.
Deci să nu lase paharul nesuprevegheat, mai bine comandă altul, pentru a se asigura că lucrurile sunt în regulă, iar atunci când apar simptomele de care vorbeam, cu acea stare ușoară de somnolență, când imaginile încep să se suprapună, trebuie chemat un prieten, dacă e cu cineva, chemat pe cineva din conducerea barului respectiv și solicitată ambulanța.
Pentru că dacă acest lucru nu se întâmplă, și persoana respectivă începe să devină inconștientă, sau mai somnolentă, va fi foarte greu de intervenit. Și cel mai frecvent, persoana este scoasă – cum s-a întâmplat în trecut, și am avut cazuri – persoana este scoasă din restaurant, tocmai de agresor, care o duce într-un loc retras.
Editor : Liviu Cojan