Video Ce conține vaccinul Covid-19 și cum poate beneficia serul antigripal de noua tehnologie
Simin Aysel Florescu, directorul medical al Spitalului „Victor Babeș”, a vorbit, în cadrul interviului “În fața ta” de la Digi24, despre ce conține noul vaccin Sars-CoV-2 și care sunt beneficiile față de vechile tehnologii folosite în seruri antivirale. Aceasta a mai explicat și cum este avizat un vaccin, astfel încât să nu pună în pericol viețile oamenilor.
„Este un vaccin foarte performant, un tip nou de vaccin care nu include nicio porțiune de germene ca atare. Nu conține fracțiuni de virus sau virus întreg omorât sau virus atenuat, după cum erau toate vaccinurile acum. Este un vaccin care conține «rețeta genetică» a antigenului pe care organismal nostru o va produce apoi, ca și antigen, și împotriva căruia tot organismul nostru va produce anticorpi în forma acestei rețete. În momentul în care organismul vine în contact cu virusul adevărat, anticorpii sunt gata pregătiți”, a declarat medicul infecționist.
Ea spune că scade riscul unor efecte adverse, deoarece nu conține fragmente de virus, cum e cazul altor tipuri de vaccinuri clasice.
“Scade extrem de mult acest risc. Este un vaccin extrem de nou și extrem de performant din punct de vedere medical și ca tehnologie de preparare a vaccinurilor. Este absolut recomandat.
Două dintre vaccinurile care au atins acum nivelul de administrare generală, deci au aviz, sunt preparate după același stil, au aceeași platformă”, a afirmat Florescu.
Aceste seruri trebuie păstrate și transportate în condiții speciale, potrivit directorului medical de la Spitalul “Victor Babeș”.
“Temperaturi de minus multe grade pentru unul și de minus mai puține grade pentru celălalt. În orice caz, trebuie pentru ambele trebuie păstrat un lanț al frigului foarte riguros, pentru că singurul potential punct slab este faptul că nu este suficient de stabil la temperaturi normale”, a precizat ea.
"Cred că mai multe substanțe de genul ăsta sunt într-un spray cu care te dai zilnic"
Aceasta spune că temerile privind prezența unor substanțe periculoase sau netestate în aceste vaccinuri nu sunt întemeiate și explică cum sunt avizate acestea.
“Cred că tot timpul suntem în contact cu tot felul de substanțe. Cred că mai multe substanțe de genul ăsta sunt într-un spray cu care te dai zilnic, decât într-un vaccin.
Aceste vaccinuri sunt substanțe extrem de bine studiate. Sunt loturi întregi, de exemplu pentru acest vaccin de Sars-CoV-2 au fost cam aproape 50.000 de oameni testați în cadrul testelor clinice oficiale, așa cum se fac în toată lumea.
Niciodată un vaccin nu este dat pe piață, până când conceptul de siguranță, tolerabilitate și profilul de eficiență nu este sigur.
Dau un exemplu: Dacă în cursul trialurilor clinice, indiferent care sunt ele, cu un medicament, cu un vaccin, un pacient pățește ceva, un lucru care clar n-are legătură cu respectiva substanță, spre exemplu, dacă dă o mașină peste el pe trecerea de pietoni, în timp ce era în acest trial clinic, este considerat efect advers sever al trialului. Se gândesc: «A dat mașina peste el, pentru că era amețit din cauza substanței respective?». Până când nu se clarifică acest lucru, se stopează trialul. Lucrurile sunt luate foarte serios. Niciodată nimic nu este lăsat în voia sorții și, în plus, după ce un vaccin este dat pe piață pentru utilizare, este urmărit în continuare, post-marketing, cu avertizări și comunicări de efecte secundare și altele, încă câțiva ani, pentru a preîntâmpina eventuale alte lucruri care nu au fost observate în timp util. Dar lucrul ăsta se întâmplă extrem de rar, să mai apară încă ceva”, a mai adăugat Simin Aysel Florescu.
Cum poate beneficia vaccinul antigripal de noua tehnologie de vaccinare Covid-19
Pentru oamenii de știință care studiază virusurile gripale, ultimele descoperiri științifice din domeniu sunt foarte importante, pentru că anunță o accelerare a cercetării lor, potrivit Bloomberg.
“Vom vedea cum vaccinurile și toate aceste noi tehnologii se comportă”, a declarat Gregory Glenn, director de cercetare la Novavax, care lucrează la vaccinuri Covid și la cele împotriva gripei.
Virusurile gripale care infectează oamenii se schimbă în mod constant, așa că de două ori pe an – în jurul perioadei de apogeu a sezoanelor de gripă din iernile emisferelor de Nord și de Sud – OMS lucrează la cea mai bună estimare despre tulpinile care ar putea să apară în anul următor. Companiile farmaceutice folosesc această informație pentru a devzolta vaccinuri și încep cât de curând producția, în mod obișnuit prin injectarea virusurilor în sute de milioane de ouă de găină, unde cresc timp de câteva zile înainte de a fi extrase. După câteva săptămâni de procesare suplimentară, spre sfârșitul verii producătorii trimit serurile antigripale clinicilor și farmaciilor pentru distribuția la pacienți în timpul toamnei.
În unii ani procedura funcționează destul de bine, în alte rânduri performanța este abisală. Vaccinurile s-au aflat la o eficiență între 10% și 60% în ultimii 15 ani, potrivit expertului american privind bolile infecțioase, Anthony Fauci. “Odată ce producția de vaccin începe, este aproape imposibil să începi unul nou dacă apare o tulpină virală diferită”, a declarat Fauci în fața Congresului, anul trecut.
Unele tehnici explorate de cercetătorii Covid sunt fundamental diferite. În loc de proteine virale, vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna conțin așa-numitul ARN mesager, sau mARN – instrucțiunile genetice care provoacă corpul să producă antigeni specifici bolii, efectiv trasnformându-se în propria fabrică de vaccin. Tehnologia încă este nouă, iar un debut cu succes împotriva Covid ar impulsiona încrederea publicului în vaccinurile mARN pentru gripă și alte boli, potrivit profesorului-asistent de la școala de medicină a Universității din Maryland, Meagan Fitzpatrick. “Va fi un impuls uriaș. Cele mai mari obstacole vor fi deja trecute”, a spus ea.
A doua tehnologie antigripală pregătită să primească un avantaj de la cercetarea Covid este așa-numitul vaccin recombinant, o idee urmărită de Novavax și Sanofi. În acest proces, oamenii de știință înlătură din ADN-ul virusului ceea ce declanșează un răspuns imunitar. Tehnicienii combină ADN-ul cu material genetic care poate penetra celulele insectelor precum molii, care cresc cu succes proteine și sunt ușor de cultivat. Celulele apoi produc antigenul care poate fi recoltat pentru a fi folosit la vaccin. O subsidiară a Sanofi a semnat un contract de 226 de milioane de dolari în luna decembrie a anului trecut cu Departamentul de Stat al SUA pentru Sănătate și Servicii Umane pentru a mări capacitatea de producție a vaccinurilor antigripale recombinante la o facilitate din Pennsylvania.
Deși nu sunt folosite în cercetarea Covid, așa-numitele vaccinuri care folosesc culturi de celule – care evită folosirea ouălor- beneficiază de pe urma acestui interes. În această abordare, virusul crește în celule originare din mamifere, care sunt de preferat deoarece virusul nu mai caută să se adapteze gazdei sale aviare.
Însă, concentrarea reînnoită în ceea ce privește gripa și banii care sunt cheltuiți pe prevenția Covid vor grăbi trecerea de la ouă la noi tehnologii care devin mai acceptae, spune Leo Poon, șeful departamentului de științe de laborator în domeniul sănătății publice, de la Universitatea Hong Kong. “Aceasta cu siguranță că va ajuta la dezvoltarea unor vaccinuri mai eficiente pentru alte boli”, spune el.
Pfizer, BioNTech și Moderna, care nu oferă seruri antigripale în prezent, aplică deja vaccinurile mARN și la altele pe lângă Covid. Tehnologia “va schimba piața gripei”, a declarat Mikael Dolsten, directorul științific al Pfizer. “Vedem o mare oportunitate”.
Editor : Alexandru Costea
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News