Boală extrem de contagioasă depistată la graniţa României. Maladia fost eradicată la noi în țară în 1980

Data actualizării: Data publicării:
boala, bacterii, difterie
FOTO: Guliver/ Getty Images

DSP Suceava face recomandări medicilor de familie şi spitalelor legate de diagnosticarea corectă a pacienţilor, după ce în Ucraina, la graniţa cu România, s-au confirmat cazuri de difterie. Boala e extrem de contagioasă, dar a fost eradicată în România în 1980.

Recomandările conducerii DSP vin după atenţionarea de călătorie emisă de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la existenţa unor cazuri de difterie în Ucraina.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a fost informată de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile în data de 1 noiembrie despre confirmarea unor cazuri de difterie în regiuni din Ucraina de la graniţa de nord a României. În contextul în care acoperirea vaccinală pentru bolile difterie, tetanos şi tuse convulsivă raportată de judeţele de la graniţa cu Ucraina, este suboptimală, au fost transmise recomandări tuturor medicilor de familie şi unităţilor sanitare cu privire la necesitatea acordării unei atenţii deosebite diagnosticării corecte a tuturor cazurilor de angină cu simptomatologie sugestivă, inclusiv prin investigaţii de laborator.

CNCSBT a recomandat îmbunătăţirea acoperirii vaccinale prin mobilizarea tuturor medicilor de familie în vederea recuperării restanţierilor, copii şi adolescenţi, nevaccinaţi sau vaccinaţi incomplet”, se arată într-un comunicat transmis de directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu.

Potrivit DSP Suceava, la nivel naţional şi judeţean nu s-au mai înregistrat cazuri de difterie din anii '80.

Liliana Grădinariu spune că difteria este o boală contagioasă, cu evoluţie gravă, dar perfect controlabilă prin dozele de vaccin administrate corect în primii ani de viaţă.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava are stocuri suficiente de vaccinuri combinate care oferă protecţie şi pentru difterie, o schemă de vaccinare completă presupunând administrarea a 5 doze de vaccin la vârstele de 2, 4, 11 luni şi 6, 14 ani.

În judeţul Suceava se administrează lunar peste 2.500 de doze, acoperirea vaccinală fiind între 85 şi 90%, a spus directorul DSP Suceava.

Difteria este o boală infecțioasă și contagioasă a căilor respiratorii, care se manifestă îndeosebi la copii. Este o boală gravă la care complicațiile pot duce la cazuri mortale. Pentru prevenirea bolii există un vaccin eficient.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Georgescu, pus la pământ de un apropiat! Este cumplit ce făcea în tinereţe: 'Frustrat şi ne punea...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori, în trei zile...
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Ce avere a reușit să strângă Sharon Stone. Celebra actriță a vorbit despre investițiile inteligente pe care...
Adevarul
Sociolog, despre șansele candidatului surpriză care l-ar putea înlocui pe Georgescu: „Nu este din același...
Newsweek
Casele de Pensii, obligate să dea sute de lei în plus pensionarilor cu grupe și condiții grele. Cum?
Digi FM
Pierce Brosnan: Următorul James Bond trebuie să fie britanic
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Prietenii lui Gene Hackman rup tăcerea după moartea actorului: „Ar fi murit de mult dacă nu era Betsy”
UTV
Dorian Popa și-a oficializat relația cu noua iubită pe rețelele de socializare