Autorităţile sanitare americane recomandă vaccinarea cu Pfizer şi Moderna, mai degrabă decât cu Johnson & Johnson

Data publicării:
vaccin
Vaccinare anti-Covid. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Autorităţile sanitare din Statele Unite recomandă ca adulţii să se vaccineze împotriva COVID cu serurile de la Pfizer sau Moderna mai degrabă decât cu Johnson & Johnson, din cauza riscului de tromboză legat de vaccinul J&J. Totuși, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor precizează că este mai bine ca oamenii să se vaccineze cu orice vaccin decât să rămână nevaccinați și că serurile J&J vor fi în continuare disponibile. 

Decizia anunţată de Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) dă o lovitură grea serului de la Johnson & Johnson, căruia i-au fost atribuite nouă decese în ţară, scrie Agerpres, preluând AFP.

„Astăzi, CDC își declară susținerea pentru ultimele recomandări ale Comitetului Consultativ privind Practicile de Imunizare pentru prevenirea COVID, exprimând preferința medicală ca oamenii să se vaccineze cu un vaccin pe bază de mesager ARN, în loc de serul Johnson & Johnson”, se arată într-un comunicat CDC, precizând că recomandări similare au fost făcute și în alte țări, cum ar fi Canada sau Marea Britanie.

Cu toate acestea, CDC insistă că este bine ca oamenii să se vaccineze cu orice vaccin, decât să rămână neimunizați, iar serul J&J va rămâne disponibil, mai ales pentru persoanele cărora vaccinurile cu ARN mesager le sunt contraindicate, în special din cauza reacţiilor alergice.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANM anunță ninsori abundente și temperaturi scăzute, inclusiv în Capitală. Cât timp va persista frigul
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Leonidele, o noua ploaie de meteori în noiembrie 2024. Când se poate observa pe cer fenomenul astronomic. Foto Shutterstock
Leonidele, o nouă ploaie de meteori în noiembrie 2024. Când se poate observa pe cer fenomenul astronomic
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...