Aproape 200 de locuri şi posturi au rămas neocupate în urma concursului de Rezidențiat 2023

Data publicării:
medic care semneaza o fisa medicala
FOTO: Shutterstock

Aproape 200 de locuri şi posturi au rămas neocupate în urma concursului de Rezidenţiat din 2023, cele mai multe fiind în domeniile Chirurgie generală, Medicină de familie, Medicină de urgenţă, transmite News.ro.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, au rămas neocupate 194 de locuri şi trei posturi.

În cazul locurilor neocupate, cele mai multe sunt în specializările Chirurgie generală - 41, Medicină de familie - 40, Medicină de Urgenţă - 20.

Pe centre universitare, cele mai multe locuri rămase neocupate sunt la Târgu Mureş - 66.

Cele trei posturi rămase neocupate sunt la: Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe - UPU - SMURD, Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc UPU - SMURD, Spitalul Municipal „Dr. Aurel Tulbure” Făgăraş - Neonatologie.

Concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile Medicină, Medicină dentară şi Farmacie s-a desfăşurat în 19 noiembrie, în șase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

La concursul de Rezidențiat 2023 s-au înscris 10.194 de candidaţi

În acest an, la concurs s-au înscris 10.194 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie. Candidaţii au avut la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie

Examenul a avut o durată de patru ore, constând într-un test-grilă cu 200 de întrebări.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate s- a făcut în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu, în centrul universitar respectiv.

Punctajul de admitere nu a mai crescut

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a realizat demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre candidaţii înscrişi la Rezidenţiat să poată alege un loc sau un post în specialitate. Astfel, punctajul minim de promovare la concursul de intrare în Rezidenţiat a fost scăzut şi anul acesta de la 65% la 60% din punctajul maxim realizat.

„Punctajul maxim realizat la sesiunea de Rezidenţiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului iniţial de 65%, este de 608 puncte”, a transmis Ministerul Sănătăţii, precizând că, în această variantă, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidaţi din cele 4.327 locuri disponibile.

„Având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi şi locuri la concursul de Rezidenţiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgenţă, ATI etc, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în Rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori”, a precizat Ministerul Sănătăţii în 21 noiembrie.

Ministrul Alexandru Rafila a afirmat înacest context că „pregătirea din timp a unui număr suficient de specialişti reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătăţii”.

„Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienţii din România să beneficieze de îngrijire din partea generaţiilor viitoare de specialişti!” a declarat ministrul Rafila.

Situaţia locurilor şi oposturilor rămase neocupate poate fi consultată AICI.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...