Afecțiunile coloanei vertebrale la copii. Cum pot fi depistate la timp

Data publicării:
scolioza

Scolioza este una dintre cele mai frecvente boli la copii și adolescenți, iar România este țara cu cele mai multe cazuri grave și foarte grave din Europa. Deşi avem un program de screening de aproximativ un an, încă nu funcţionează aşa cum trebuie. Este nevoie de mai multă implicare din partea medicilor de familie, atrage atenţia profesorul Gheorghe Burnei de la Spitalul Marie Curie din București, doctorul care a inițiat acest program.

Scopul Programului Naţional pentru depistarea precoce a scoliozelor este crearea unei reţele de cabinete școlare și de familie, pentru ca diagnosticul să fie pus cât mai timpuriu.

Prof. dr. Gheorghe Burnei, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică, şeful clinicii de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul pentru Copii "Marie Curie": „Acest program cuprinde atât preşcolarii, copiii între 0 şi 6 ani, cât şi şcolarii şi adolescenţii.”

Dr. Daciana Toma, Societatea Naţională de Medicina Familiei: „Examenul clinic este absolut esenţial. Să mă uit la spatele copilului, sunt nişte manevre specifice, să văd eventuale asimetrii care apar sigur şi când stă drept şi când îl aplec, ceea ce e foarte important este să mă uit la spatele, la coloana copilului de când se naşte.”

Prof. dr. Gheorghe Burnei: „Medicii de familie trebuie să trimită la medicul desemnat de noi care se ocupă de diagnosticul şi deviaţiile coloanei vertebrale.”

Dacă este vorba despre cazuri mai grave, medicul specialist le va trimite către centrele unde se pot face operații. Din păcate, acestea sunt insuficiente. Deocamdată sunt doar la Bucureşti şi la Iaşi.

Prof. dr. Gheorghe Burnei: „Suntem interesaţi să se dezvolte centrul de la Iaşi şi un centru undeva în Transilvania. Probabil că va fi Timişoara sau Cluj.”

Până să funcţioneze aşa cum trebuie acest program în România, afecţiunile coloanei vertebrale sunt de cele mai multe ori ignorate atât de medicii de familie, cât şi de părinţi.

Dr. Daciana Toma, Societatea Naţională de Medicina Familiei: „Scolioza în stadii incipiente nu doare, nu sunt modificări vizibile şi există aşa o amânare lăsaţi că-l duc în vacanţă, nu acum că are teză, nu acum că are probe la şcoală şi există tendinţa să tergiversăm.”

O altă problemă este faptul că părinții sunt nevoiți să scoată bani din buzunar pentru tratamentul scoliozei. Asta pentru că statul decontează doar o cură de recuperare la fiecare şase luni.

Dr. Daciana Toma, Societatea Naţională de Medicina Familiei: „E destul de nepotrivit pentru că un copil cu scolioză sigur zici că face cu părintele acasă, dar e dificil, e utopic să crezi că părintele o să stea o să oblige copilul să facă exerciţiile respective şi atunci iar e o verigă care împiedică rezolvarea cazurilor şi kineto e recomandată în stadiile evolutive ale bolii din incipiente unde încă nu am nevoie de tratament ortopedic, e nevoie de kinetoterapie.”

Potrivit studiilor, scolioza apare mai frecvent în cazul fetelor. Mai mulţi specialişti au atras atenţia asupra poziţiei copilului la masa de scris şi a greutăţii ghiozdanului, care ar fi două dintre cauzele apariţiei afecţiunii. Teoria nu a fost însă confirmată 100%.

Prof. dr. Gheorghe Burnei: „Sunt o serie de factori care contribuie pe fondul genetic la apariţia şi evoluţia acestei scolioze. Ar trebui să poarte un ghiozdan a cărei greutate să nu depăşească 10-15% din greutatea lui, iar ghiozdanul respectiv trebuie să aibă acele bretele mai lungi ca sprijinul să se facă în zona lombară şi pe fese.”

Depistarea precoce a scoliozei este foarte importantă. Tratată necorespunzător, poate afecta plămânii şi inima.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...