Toate cele 22 de demisii ale medicilor de la Spitalul Floreasca au fost retrase, la fel și demisiile asistenților. Personalul medical a primit asigurări favorabile de la Ministerul Sănătății.
Actualizare 13:10. Medicii și asistenții care și-au înaintat demisiile le-au retras, după ce au primit asigurări de la minister că lucrurile vor decurge pe un făgaș normal.
Conducerea ministerului i-a mai asigurat și că nu vor mai exista probleme de comunicare între ei și managerul spitalului.
„Am primit semnale foarte pozitive, că nu vor mai fi disfuncționalități în asigurarea serviciilor UPU-SMURD”, a spus medicul Alexandru Caloian.
Urmează ca Ministerul sănătății să anunțe numele noului manager al Spitalului Floreasca.
Cei care ieri nu și-au prezentat demisiile ieri, pentru că erau de gardă, astăzi și-au depus demisiile.
În continuare, mai sunt nouă medici care vor demisiona după ce se vor întoarce din concediu.
Medicii primari și specialiști de la Spitalul Floreasca spun că sunt hotărâți să nu renunțe la protest. Potrivit acestora, abia își mai pot susține activitatea din cauza managementului defectuos.
„Nu vrem o negociere cu fiecare în parte, noi vrem să fim lăsați să ne facem meseria. concret, să nu mai existe lipsuri care să ducă la afectarea activității, atât în spital cât și în prespital”, a spus medicul Gabriela Bratosin.
Medicii vor ca noul manager „să fie dispus să stea la discuții.”
Deocamdată nu este cunoscut numărul asistenților demisionari. Ei au cerut schimbarea centrului de formare în rezidențiat.
„În mai puțin de-o lună ajungem la situația să nu ne mai putem desfășura activitatea”, a spus medicul Constantin Olteanu, iar acest lucru să nu se întâmple trebuie achiziționate mediciamente pentru a nu fi afectat stocul.
Raed Arafat: Conflictul trebuie deblocat
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a apreciat că, după decizia managerului, la spitalul floreasca „nu mai există motiv pentru conflict”.
„Aşa cum a zis şi ministrul Voiculescu, era o problemă de comunicare majoră acolo şi nu numai cu UPU, pentru că ieri au fost, la întâlnirea de la minister, împreună cu cei de la urgenţe, şi alţi medici, printre care anestezişti. Lucrurile trebuie să se reaşeze”, a spus fondatorul SMURD, Raed Arafat.
La rândul său, el a acuzat comunicarea deficitară. „Au acuzat lipsa de medicamente în condiţiile în care în spital erau medicamentele, dar nu li se semnau referatele la timp. Au acuzat lipsa de materiale în condiţiile în care nu e lipsă de bani pentru a se cumpăra materiale, aici au pus problemele de comunicare. Se întârzia cu semnarea referatelor de aprobare, se punea sub semnul întrebării dacă ei foloseau corect sau nu medicamentele. Culmea că era vorba de medicamentele cele mai ieftine: adrenalina, diazepam. S-a mai pus o dată problema că se gândesc să facă asta, dar lumea a crezut că s-a înţeles că trebuie să fie comunicarea mai bună”, a declarat Arafat.