Un bărbat îmbrăcat cu un tricou purtând însemnele Poliţiei şi care avea asupra lui un baston reflectorizat a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce încerca să oprească autovehicule pe un drum judeţean din Maramureş. Individul este cercetat acum pentru uzurparea de calităţi oficiale.
După postarea imaginilor online, poliţiştii maramureşeni s-au autosesizat şi l-au identificat pe bărbat, pe care îl cercetează pentru infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale.
”Poliţiştii din Târgu Lăpuş s-au sesizat din oficiu ieri, 2 septembrie a.c., în urma unor postări în mediul on-line, din care a reieşit faptul că, un bărbat de 42 de ani din Rogoz, ar fi fost fotografiat pe D.J. 171C, îmbrăcat cu un tricou, având inscripţia Poliţia Română, şi cu un baston reflectorizant. Acesta ar fi simulat oprirea autovehiculelor”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Maramureş, citată de News.ro.
Poliţia anunţă că în urma identificării bărbatului se fac în continuare cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea de calităţi oficiale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 258 din Codul Penal.
Potrivit articolului 258 din Codul Penal, folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.