„S-a demonstrat că Einstein are din nou dreptate”. Timpul trecea de cinci ori mai lent în Universul timpuriu, arată un studiu

Data actualizării: Data publicării:
Clock universe
Teoria relativităţii propusă de Albert Einstein susţine că, din cauza expansiunii Universului, „ar trebui să observăm că Universul îndepărtat creşte lent”. Foto: Profimedia

Timpul pare să treacă de cinci ori mai lent în Universul timpuriu, potrivit unui studiu, care foloseşte pentru prima dată obiecte cosmice foarte strălucitoare, quasarii, pentru a confirma acest fenomen ciudat, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Teoria relativităţii propusă de Albert Einstein susţine că, din cauza expansiunii Universului, „ar trebui să observăm că Universul îndepărtat creşte lent”, explică pentru AFP Geraint Lewis, astrofizician la Universitatea din Sydney şi primul autor al studiului publicat luni în Nature Astronomy.

Cercetătorii au folosit observarea stelelor care îşi încheie viaţa în explozii, supernove, pentru a arăta că timpul părea să treacă de două ori mai încet când Universul avea jumătate din vârsta sa actuală, care este estimată la 13,8 miliarde de ani.

„Totul pare să funcţioneze cu încetinitorul”

Noul studiu foloseşte quasarii, care sunt incomparabil mai strălucitori, pentru a merge înapoi cu un miliard de ani după naşterea Universului. Timpul pare să curgă de cinci ori mai lent acolo, potrivit studiului.

„Totul pare să funcţioneze cu încetinitorul” pentru observatorul actual, potrivit profesorului Lewis, dar „dacă v-aş putea transporta printr-o magie ar dura acum zece miliarde de ani să ajungeţi lângă unul dintre aceşti quasari şi să vă uitaţi la cronometru, totul vi s-ar părea normal”, a explicat el. „O secundă ar fi o secundă”, a adăugat el.

Pentru a măsura fenomenul, numit dilatare cosmologică a timpului, profesorul Lewis şi statisticianul de la Universitatea din Auckland, din Noua Zeelandă, Brendon Brewer, au analizat date de la 190 de quasari, colectate pe parcursul a 20 de ani.

Quasarurii, nuclee galactice cu o gaura neagră supermasivă în centru, sunt cunoscute a fi cele mai strălucitoare şi mai energice obiecte din cosmos. Ceea ce le face „balize foarte utile pentru cartografierea Universului”, afirmă prof. Lewis.

Dificultatea a fost de a le face ceasuri cosmice la fel de uşor de utilizat ca şi supernovele. Acestea din urmă oferă un semnal unic, dar fiabil în timp.

Pentru quasari cercetătorii şi-au atins obiectivele datorită unui număr mare de date şi progreselor recente în înţelegerea statistică a evenimentelor aleatorii.

În acest caz, cercetătorii au reuşit să interpreteze şocuri multiple care apar atunci când gaura neagră a quasarului absoarbe materie. „Am descoperit acest spectacol de artificii şi am arătat că şi quasarii pot fi folosiţi ca indicatori de timp pentru primele zile ale Universului”, a spus el. Şi astfel s-a demonstrat că „Einstein are din nou dreptate”.

Încercările anterioare de a folosi quasarii pentru a măsura teoria dilataţiei cosmologice a timpului au eşuat, ducând la „sugestii ciudate”, cum ar fi aceea că quasarii nu erau obiecte atât de îndepărtate cum s-a observat. Noul studiu arată că aceste obiecte cosmice respectă de asemenea legile Universului.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...