Rușii confirmă că au folosit „arme de înaltă precizie” în atacul de la Odesa în care Zelenski s-a aflat la un pas de moarte

Data actualizării: Data publicării:
Ukrainian President Zelenskyy and Greek Prime Minister Mitsotakis Visit Odessa Port
Zelenski în portul Odesa, în așteptarea premierului grec. Rușii spun că prezența acestora în momentul atacului a fost „o coincidență fericită”. Foto: Profimedia Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost cel mai probabil vizat de o rachetă balistică Iskander în timpul atacului de miercuri de la Odesa. Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a confirmat joi că Odesa a fost atacată cu rachete „cel mai probabil balistice”, informează Odessa Journal.

„A fost un atac cu rachete la Odesa, efectuat cel mai probabil cu arme balistice, care au lovit una din clădirile din cadrul infrastructurii portuare. Dar acest atac nu e în niciun caz legat de o anumită vizită (a lui Zelenski în oraș, n.r.), ci are legătură cu teroarea pe care inamicul o comite în mod metodic”, a declarat Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a forțelor ucrainene din sudul Ucrainei.

Președintele Zelenski s-a aflat miercuri la câteva secunde de moarte în Odesa, în timpul unei vizite făcute în acest oraș alături de premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Mai multe explozii s-au auzit la 150 de metri de coloana oficială a celor doi lideri de stat. Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene. Primele informații relatau despre un atac cu drone dar și cu rachete.

Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatând despre ea.

Conform premierul grec Mitsotakis, atacul a survenit chiar în momentul în care acesta și Zelenski se aflau în portul Odesa.

Rușii spun că prezența lui Zelenski în Odesa a fost doar „o coincidență fericită”

Purtătorul de cuvânt al forțelor navale ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a recunoscut că „inamicul a lovit infrastructura portuară a orașului” și că în urma atacului „sunt cinci victime”. Autoritățile ucrainene nu au specificat numărul răniților ori câți dintre aceștia sunt militari ori civili.

Ministerul rus al Apărării a confirmat atacul de la Odesa, informează agenția rusă TASS.

„La ora 11:40, ora Moscovei, azi (miercuri n.r.) forțele armate ale Federației Ruse au executat atac cu rachetă de mare precizie asupra unui hangar din zona industrială a portului din Odesa, folosit de forțele armate ale Ucrainei pentru dronele navale. Obiectivul a fost îndeplinit. Ținta a fost lovită”, a comunicat ministerul rus al apărării, care nu a menționat numele lui Zelenski sau al premierului grec aflați chiar în acel moment în Odesa.

Sursele media ruse susțin că în atacul de la Odesa a fost folosită o rachetă balistică Iskander. Această rachetă - una din cele mai moderne din dotarea Rusiei - atinge viteză hipersonică în faza „terminală” a traiectoriei. Rybar/Rîbar, unul dintre cei mai influenți bloggeri ruși din mediul online - citat inclusiv în analizele realizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) - a susținut că prezența lui Zelenski în Odesa fix în momentul atacului a reprezentat „o coincidență fericită”.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Fotografie articol RM_main photo
A rămas însărcinată la trei luni după îndepărtarea unui fibrom uterin de 13 cm
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...