Zelenski s-a aflat la câteva secunde de moarte în Odesa. Drone kamikaze ruse au explodat la 150 de metri de convoiul său

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0812845556
Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană. Foto: Profimedia Images

Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la 150 de metri de convoiul oficial de vehicule în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte ca ei să se întâlnească în oraşul ucrainean Odesa, oraş-port la Marea Neagră, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit televiziunii private greceşti SKAI, exploziile au survenit la numai aproximativ 150 de metri de convoi şi au fost provocate de un atac rusesc cu drone. Dronele kamikaze ruse zboară cu o viteză maximă de 50 de metri pe secundă.

Imediat după explozii, vehiculele care transportau delegaţia greacă au fost deviate de pe traseul stabilit, conform instrucţiunilor autorităţilor ucrainene, relatează acelaşi post.

Nu este clar dacă dronele au lovit o ţintă anume ori au explodat în urma doborârii lor de către antiaeriana ucraineană. Alte media din Grecia relatează despre un atac cu rachete, nu cu drone. Potrivit corespondentului la faţa locului al televiziunii publice greceşti ERT, atacul cu rachete a survenit ulterior, în timpul reuniunii dintre Zelenski şi Mitsotakis, atunci fiind declanşate şi sirenele de raid aerian.

Surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine, iar la câteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ucrainean, amândoi teferi, au avut întâlnirea programată.

În conferința de presă comună, Zelenski a vorbit despre atacurile rușilor de miercuri: „Am văzut acest atac astăzi. Vedeți cu cine avem de-a face, nu le pasă unde atacă. Știu că au fost victime astăzi, nu știu încă toate detaliile, dar știu că sunt morți și răniți”. Ulterior, acesta a cerut din nou sisteme de apărare aeriană.

„ La sfârșitul vizitei, am auzit foarte aproape de noi sunetul sirenelor de raid aerian și explozii. Nu am avut timp să ne adăpostim”, a spus și premierul grec Kyriakos Mitsotakis după bombardamente.

Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, abia miercuri presa greacă relatând despre ea.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...