ERATĂ Informația potrivit căreia Ovidiu Anton Stoica, unul dintre românii care s-au alăturat Legiunii Internaționale de Apărare Teritorială a Ucrainei, a murit pe front, nu se confirmă. Ne cerem scuze cititorilor Digi24.ro pentru informarea eronată.
Anterior, Petre Gabor, președintele Asociației Voluntari Fără Frontiere din Mureș, anunța pe Facebook decesul acestuia, însă informația nu a fost confirmată.
În postare, Gabor scria mesajul următor: „Ne luăm rămas bun de la Stoica Ovidiu Anton care lupta în Ucraina (Fight for Ukraina Internațional Legion) efectua misiuni de extracție a răniților din regiunea Harkov de pe linia frontului, din păcate misiunea lui pe acest pământ s-a încheiat în cursul unei misiuni de evacuare a răniților de noaptea trecută, la începutul războiului a făcut voluntariat în vama Isaccea pentru câteva luni când a văzut în ce stare ajung unele persoane din zonele de conflict a hotărât că poate face mai mult decât atât și a luat hotărârea să se înroleze în legiunea străină din Ucraina, mulțumită sacrificiului suprem pe care l-a făcut, mulți răniți au primit o a doua șansă, să-i fie drumul lin și să ne ierte Dumnezeu pe toți”, a scris președintele Asociației Voluntari Fără Frontiere din Mureș pe Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Comandantul Grupului de Luptă Getica spunea săptămâna trecută că sunt 50 de români înrolați în Forțele Armate ale Ucrainei.
Primul român care și-a pierdut viața pe frontul din Ucraina este arădeanul Rudolf Wittmann.
Editor : M.I.