Șeful DSU, Rael Arafat, a anunțat, duminică, după ședința de Guvern, că România va introduce, începând din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în multe alte ţări.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, la finalul unei întâlniri convocate de premierul Nicolae Ciucă, la care au participat miniştrii Sănătăţii, Afacerilor Interne, Apărării, precum şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
„Formularul de localizare a pasagerului sau, cum se spune, PLF - Passenger Locator Form, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrare în aeroporturi şi unde persoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă, să îl prezinte la graniţă sau la sosire la graniţă, dacă este, pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată.
Acest formular, după discuţiile care au avut loc astăzi, urmează să fie implementat începând cu data de 20 decembrie şi se va elabora în acest sens şi o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare, pentru a pregăti oamenii pentru folosirea acestui formular", a spus Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost deja implementat de alte state europene.
„Cei care acum călătoresc în alte ţări europene deja ştiu că acest formular există şi au trebuit să îl completeze înainte să călătorească sau la sosire în ţara respectivă, aşa că România va introduce şi acest tip de formular începând cu 20 decembrie", a menţionat secretarul de stat.
Conform unui comunicat transmis de Guvern, măsura utilizării formularului de localizare a pasagerului a fost analizată având în vedere "numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron".
Autoritățile au anunțat duminică o serie de măsuri pentru a limita răspândirea variantei Omicron în România, după ce au fost confirmate primele două cazuri.
Editor : I.C